sâmbătă, 23 iulie 2016

DE CE SUFERA TARA ASTA? RASPUNSUL L-AM GASIT PE NET

Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in articole separate, acum sunt grupate intr-un articol lung dar foarte elocvent. Cititi cu mare rabdare si atentie, poate va veti trezi in al 12-lea ceas, altfel Natiunea Romana va disparea pe vecie.
Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut. 
Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In Romania nu se mai produce nimic.
Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu.
În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi. în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.
Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României,aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint.Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .
Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii. 
În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.
Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine.
Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.
Cu specificatia ca asta nu-l disculpa de crimele impotriva atator oameni nevinovati
După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.
Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?
Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru.
Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.
În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.
Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.
Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tot Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.
Nu Ceauşescu a subminat economia naţionala ci cei ce au luat frâiele păterii, au păstrat dreptul de semnătură şi ştampilă ca să-şi umfle buzunarele şi conturile din străinătate. 

Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi. 
Noi nu mai producem aproape nimic, iar din cei  20 miliarde euro împrumutaţi nu se fac nici un fel de investiţii pentru a avea producţie, dar vindem tot. Ei ştiu doar să vândă ce nu le aparţine.Dacă după război sovieticii, ca armată de ocupaţie au impus numirea în funcţiile de conducere în majoritate evrei, care au dispus arestarea şi uciderea a aproape 2.000.000 de romani, dupa uciderea Ceauşeştilor, s-au cocoţat în funcţii tot evrei. Ei şi masoneria coordonează exterminarea romanilor.
Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944.  Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei
Zăcămintele de aur sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii
Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!
Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.
Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost prea mare, a zis că erau „francofoni!”
Francmasoneria, securitatea şi regimul comunist. Operatiunea Oculata:
Activitatea de represiune impotriva francmasoneriei a organelor Sigurantei si, ulterior, ale Securitatii, nu a fost declansata imediat dupa preluarea puterii de regimul comunist. Justificarea oficiala, data ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferente fata de actiunile francmasoneriei este legata de revenirea, dupa 1944, in functia de Inspector General la Siguranta a lui Romulus Voinescu, el insusi francmason, care nu  putea lua masuri impotriva fratilor sai si care, in momentul indepartarii sale din functie, ar fi sustras din arhiva Sigurantei toate dosarele si documentele privitoare la problema francmasoneriei. Materialul documentar sustras de acesta a fost redescoperit  de organele Securitatii abia in 1951-1952, cand incepusera deja arestarile masive in randul masonilor. Consecinta acestei situatii a fost ca nu s-au luat niciun fel de masuri impotriva francmasoneriei mai multi ani dupa 1945, situatia ramanand neschimbata chiar si dupa arestarea membrilor organizatiei contrarevolutionare Miscarea Nationala de Rezistenta, cand s-a descoperit implicarea unor vechi masoni in sustinerea acesteia.
Arestarea conducerii francmasoneriei romane
Situatia nu a cunoscut o schimbare semnificativa, din acest punct de vedere, nici dupa infiintarea, in 1948, a Securitatii Poporului. Aceasta s-ar fi datorat faptului ca organele Securitatii au preluat aceasta problema fara a dispune de niciun informator – sau, cel putin, aceasta era justificarea oficiala in 1956. La aceste lipsuri mostenite de la structurile fostei Sigurante, se adauga atitudinea noilor cadre ale institutiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lasandu-se influentati de conceptia gresita, mostenita de la Siguranta, potrivit careia masonii – oameni in varsta si neseriosi prin ritualul lor absurd – ar fi incetat singuri orice activitate.Totul s-a schimbat incepand cu anul 1949, cand a fost retinut „grupul” Stanciulescu-Tomescu si cu arestarea, in 1951-1953, a intregii conduceri a francmasoneriei romane, in frunte cu Constantin Bellu. Cu aceasta ocazie a fost confiscata si o parte a arhivei lojilor din Romania si s-a reusit inspaimantarea tuturor francmasonilor din tara, ramasi inca in libertate, intr-o masura suficienta incat sa nu mai reia activitatile „masonice”. Cu toate acestea, aflandu-se, din unele surse, ca unii din masonii ramasi liberi din Bucuresti si din provincie mai aveau inca intalniri ocazionale sau de prietenie, in cursul carora discuta si comenteaza evenimente politice interne si internationale, in favoarea tarilor capitaliste, Directia a III-a a Securitatii hotaraste, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidenta in problema francmasoneriei, pentru luarea in evidenta a elementelor francmasonice mai principale [sic!] si a fi  lucrate informativ in vederea stabilirii activitatii ce eventual o desfasoara.
Interesul scazut al Securitatii
Dosarul de evidenta in problema a fost mentinut deschis pana in anul 1975, desi sediul sau este mutat ulterior de la Directia a III-a (din 1967 – Directia I) la Securitatea Municipiului Bucuresti. in perioada 1960-1975, in urma activitatii organelor de Securitate in aceasta problema, au fost identificati si verificati peste 500 fosti francmasoni, obtinandu-se si informatii privind unele incercari din exterior de reluare a activitatii francmasonilor in R.S. Romania, existenta unor grupari restranse de asemenea elemente si preocupari izolate de a se restabili legaturi cu cercuri ale emigratiei reactionare din Occident si de a organiza ajutorul francmasonic in Romania.Cu toate acestea, interesul Securitatii pentru aceasta problema continua sa se mentina scazut, motiv pentru care, in 1975, capitanul Petre Ionescu, din cadrul Securitatii Municipiului Bucuresti, propune si i se aproba inchiderea dosarului de problema privind elementele dusmanoase din randul fostei francmasonerii romane, aducand urmatoarele argumente :
Analizand situatia operativa din problema, se constata ca majoritatea elementelor au decedat, iar cele ramase in viata, datorita varstei inaintate, nu mai prezinta pericol potential.
In prezent, in evidentele noastre, se afla un numar de 3 elemente din aceasta categorie, fiind si fost condamnate pentru infractiuni contra securitatii statului, urmarirea lor continuandu-se in cadrul problemei 891 – fosti condamnati fara nuanta politica.Mentionam, de asemenea, ca nici in cadrul Directiei I nu exista un asemenea dosar de problema.Cu toate ca s-a efectuat cu aprobarea conducerii Securitatii, inchiderea dosarului de problema in 1975 a fost indelung criticata ulterior, cand s-a hotarat redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:
Datorita desfiintarii acestei probleme de munca, in acest domeniu nu s-au mai intreprins masuri organizate de cunoastere si prevenire si, drept consecinta, nu se cunoaste situatia prezenta a fostilor francmasoni din tara si din strainatate, in special a celor care au fost condamnati pentru activitate ostila, precum si a descendentilor acestora […] si nu a existat o preocupare temeinica pentru depistarea emisarilor francmasoneriei si a canalelor de legatura […]. Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit si orientat cu privire la aceasta problema, nu cunoaste formele si metodele specifice ale actiunilor ostile desfasurate de francmasonerie si […] nu este in masura sa sesizeze particularitatile activitatii de nuanta masonica a elementelor din baza de lucru suspecte sau sa identifice persoanele racolate de organizatie. 
1981 – francmasoneria denigra regimul politic
Incepand cu anul 1981, francmasoneria redevine brusc o problema de mare importanta pe agenda Securitatii. Motivatiile acestei bruste schimbari de atitudine se refereau mai ales la activitatea francmasoneriei din exterior. Se citeaza, in acest sens, actiunile Supremului Consiliu pentru Romania, care denigra regimul politic din Romania si facea apel la redesteptarea lojilor francmasonice romanesti, vizitele in Romania ale unor masoni din strainatate, suspectati a fi in slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi proferat diferite amenintari la adresa autoritatilor romane precum cea de a se folosi de relatiile lor masonice pentru a distruge turismul romanesc mentinerea legaturilor unor vechi membri ai lojilor din tara de exemplu: Panait Stanescu Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea in contact a unor intelectuali romani cu francmasoni din strainatate cu ocazia calatoriilor efectuate de acestia in Occident etc. Toate acestea nu par, insa, justificari suficient de credibile ale interesului acordat francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru Romania se infiintase inca din 1969, legaturi ale intelectualilor romani cu persoane banuite de apartenenta la francmasonerie din Occident erau semnalate de multa vreme, dupa cum vizitele unor masoni straini in Romania se produsesera si anterior.Cel mai probabil, toate acestea nu reprezinta decat justificari ulterioare ale unei hotarari luate din cu totul alte motive. in ceea ce priveste adevaratul motiv al reconsiderarii problemei francmasoneriei, documentele nu ofera date suplimentare, dar este de remarcat coincidenta acestei schimbari de atitudine a conducerii Securitatii cu scandalul lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit in 1981, afectand intreaga clasa politica din Italia si care a beneficiat de atentia mass-media din intreaga lume. in rapoartele Securitatii apar referiri la acest scandal, extrase din presa italiana, reproduceri ale declaratiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi, presedintele Partidului Liberal Italian, membru al Comisiei de ancheta a Parlamentului italian in cazul lojei „P2″, care afirma ca, in Romania, s-ar gasi membri ai lojeiamintite.Este de remarcat, de asemenea, faptul ca prima unitate care arata un interes deosebit francmasoneriei dupa inchiderea dosarului de problema in 1975 este Centrul de Informatii Externe (U.M. 0544), care preia multe din informatiile presei occidentale referitoare la masonerie si cauta sa prezinte practicile lojei „P2″ ca fiind generalizate in cadrul francmasoneriei. Toate acestea nu reprezinta, insa, decat o ipoteza, care nu este confirmata si nici infirmata de documentele studiate. Oricum, pentru conducerea Securitatii, mai important decat sa arate ca isi stabilea propria agenda in functie de speculatiile presei occidentale, era faptul ca astfel redescoperea un vechi „dusman”, in seama caruia putea pune toate actiunile indreptate impotriva regimului pe care il apara ba chiar, cu putin efort, toate neajunsurile care apareau in diverse sectoare de activitate din Romania.Redeschiderea dosarului de problema privind francmasoneria nu s-a produs, insa, din 1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre diferitele unitati ale Securitatii cu privire la compartimentul care ar fi trebuit sa se ocupe de problema in cauza. La inceput, problema a cazut in sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor care se ocupau de problemele interne (in special celor de informatii interne si contraspionaj),  Directia I (Informatii Interne) propunand, in 1982, deschiderea dosarului de problema „Persoane care desfasoara activitate francmasonica” sub indrumarea angajatilor sai.2 Castig de cauza, in aceasta privinta, va avea insa Directia a III-a (Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru acesta solutie, intre altele, faptul ca francmasoneria ar fi o organizatie cu caracter international, structurata pe principii si reguli de conspirativitate severe, similare activitatii serviciilor de spionaj. Initial, in martie 1983, dosarul de problema a fost deschis doar la Directia a III-a si la compartimentele corespondente din cadrul a 5 inspectorate judetene si la Securitatea Municipiului Bucuresti, urmand ca, in functie de rezultatul masurilor intreprinse, sa se deschida  si la alte inspectorate din tara. Abia in iulie 1984 s-a hotarat deschiderea dosarului la toate inspectoratele judetene ale Securitatii din tara. Coordonarea activitatii pe tara era asigurata de Serviciul 7 din cadrul Directiei  a III-a, laolalta cu celelalte probleme date in sarcina serviciului respectiv – radioamatori, filatelisti etc. Dosarul de problema avea numarul 1780 – „Prevenirea actiunilor organizatiei francmasonice”- cu numele de cod – „Oculta”, iar de coordonarea actiunilor din cadrul acestuia raspundeau nemijlocit capitanul Odroiu Dumitru si colonelul Stefanescu Gh.
Supravegherea celor cu nuanta francmasonica 
Dupa stabilirea sediului problemei, s-a procedat la impartirea sarcinilor fiecarei unitati  implicate in aceasta activitate, dar si a obiectivelor comune. Sarcinile comune tuturor unitatilor Securitatii in problema „Oculta” erau : lucrarea in mod calificat a persoanelor din tara suspectate de desfasurarea unei activitati francmasonice sau de intretinerea de legaturi cu organizatiile francmasonice din strainatate, pentru prevenirea si neutralizarea oricarei forme de activitate ostila pe aceasta linie”; intensificarea supravegherii cetatenilor straini care veneau in Romania, suspecti a fi emisari sau ca ar avea preocupari de nuanta francmasonica; controlarea informativa a cetatenilor straini aflati la studiu in Romania, in vederea depistarii eventualilor masoni existenti in randul acestora; identificarea si urmarirea informativa a persoanelor cu preocupari pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei si a altor tendinte filosofice oculte ; selectionarea surselor cu posibilitati pe langa elementele suspectate de activitate francmasonica, completarea retelei informative cu noi surse utile si reevaluarea fostilor informatori, in vederea selectionarii celor care puteau fi utilizati in continuare; asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor si a informatorilor implicati in problema. Pentru indeplinirea acestor sarcini, fiecare unitate centrala sau locala a Securitatii trebuia sa desemneze cate 1-2 ofiteri care raspundeau, dupa caz, in exclusivitate sau pe langa alte sarcini, de problema „Oculta”.
Urmarirea informativa
Urmarirea informativa a persoanelor banuite de apartenenta la francmasonerie sau de intretinerea de legaturi cu diferiti membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importanta activitate desfasurata de Securitate in problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenta urmaririi informative in problema francmasoneriei trebuia sa se incadreze, teoretic, intr-una din categoriile stabilite de la bun inceput de conducerea Securitatii prin Programul de masuri pentru cunoasterea si contracararea actiunilor ostile tarii noastre preconizate de francmasomerie, intocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problema „Oculta” :In evidenta dosarului de problema vor fi incluse persoane :
a) Cunoscute ca au facut parte din francmasonerie inainte de anul 1948, cand aceasta a fost scoasa in afara legii;
b) Cu privire la care exista indicii sau informatii ca au fost racolate ulterior la activitati francmasonice;
c) Depistate ca au legaturi cu organizatii sau elemente francmasonice din exterior;
d) Semnalate ca sunt trimise in tara cu misiuni din partea organizatiilor francmasonice din exterior;
e) Straini cunoscuti ca fac parte din francmasonerie, care viziteaza R.S.Romania ori actioneaza din exterior impotriva tarii noastre;
f) in ale caror preocupari se regasesc simboluri, expresii ori idei francmasonice
g) Descendenti ai fostilor francmasoni care intretin legaturi cu straini, calatoresc in strainatate ori sunt cunoscuti ca desfasoara activitate ostila ;
h) Orice alte categorii de persoane in legatura cu care exista sau se obtin informatii cu esenta de activitate francmasonica
 .  Programul de masuri amintit mai sus stabilea o gama destul de larga de persoane asupra carora se putea incepe urmarirea informativa in problema francmasoneriei si permitea diverselor compartimente ale Securitatii raportarea obtinerii unor succese in activitatea desfasurata pe aceasta linie. Asta si datorita faptului ca desemnarea multora din categoriile de persoane ce puteau face obiectul urmaririi informative pe aceasta linie era suficient de vaga incat sa permita fiecarei unitati, locale sau centrale, a Securitatii sa anunte, in scurt timp, inregistrarea a macar 1 sau doi suspecti de activitate francmasonica. Lucrurile nu s-au petrecut insa intocmai conform planurilor
.Numarul suspectilor creste
Se poate consemna, intr-adevar, un progres rapid in privinta numarului persoanelor care constituiau baza de lucru in problema „Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problema, in iulie 1984, erau identificati, in Romania, 22 de francmasoni in viata – 14 in Bucuresti, 4 in judetul Cluj si cate 2 in judetele Timis si Constanta – carora li se adaugau 50 de persoane suspectate de a fi fost racolate de francmasonerie in anii din urma, majoritatea acestora fiind din Bucuresti. Apoi, in decembrie 1984, in urma studierii materialului de arhiva detinut, sunt identificate 320 de persoane (romani si straini) care au facut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenti de francmasoni, intretin relatii cu persoane din strainatate ce fac parte din francmasonerie, au preocupari pe linia teozofiei, ezoterismului ori altor practici oculte. Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse in baza de lucru, fiind subiectul propriu – zis al urmaririi – 22 cu dosar de urmarire informativa, iar 48 au fost puse sub supraveghere informativa. in iulie 1987, numarul persoanelor care intrasera sub urmarirea Securitatii ajunsese la 92- 77 romani si 15 straini, iar in 1988, pana la 103 persoane 92 romani si 11 straini dintre care 34 aveau dosar de urmarire informativa, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se aflau sub supraveghere informativa.Desi, in privinta numarului persoanelor urmarite, se constata un progres continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor compartimente in activitatile legate de aceasta problema  este departe de a fi egal. Astfel, la cateva luni dupa deschiderea dosarului de problema, in decembrie 1984, se putea remarca faptul ca, in timp ce unele structuri teritoriale si centrale ale Securitatii depuneau eforturi pentru identificarea persoanelor banuite de intretinerea de legaturi cu francmasoneria, 16 Securitati judetene nu au obtinut nici un fel de informatii, nu au luat in lucru niciun element si nu au nici o sursa in problema. Atentionarile venite din partea conducerii, prin care sefii acestor unitati teritoriale erau indemnati sa acorde o mai mare importanta problemei francmasoneriei au ramas, in general, fara efect, o dovada in acest sens fiind si faptul ca, 4 ani mai tarziu, in 1988, situatia ramasese aproape neschimbata, 12 unitati judetene neavand niciun element in atentie. Multe unitati nu trecusera nici la identificarea fostilor francmasoni, a descendentilor si a rudelor si cunostintelor acestora, iar in cazul in care se efectuase identificarea lor nu s-a trecut la luarea lor in lucru operativ pentru a cunoaste si documenta daca au preocupari masonice prezente.

Lipsa de rezultate in problema „Oculta”
Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unitati locale ale Securitatii in problema „Oculta” erau legate, mai ales, in opinia conducerii Directiei a III-a, de deficientele in organizarea unei retele informative adecvate, cadrele acestor unitati nereusind sa realizeze o selectionare a surselor care sa fie dirijate pe langa elemente suspecte de activitate francmasonica, impunandu-se o reevaluare a surselor mai vechi, folosite anterior in problema, pentru a se vedea in ce masura acestea puteau fi utilizate in continuare, precum si recrutarea de noi informatori in aceasta problema. insa principala cauza a lipsei de rezultate in problema „Oculta” inregistrata de unele unitati era legata de mentalitatea lucratorilor operativi din cadrul acestora, care nu acordau acestei probleme importanta necesara :In anumite situatii, desi au fost identificate unele elemente care au facut parte din organizatii masonice, apreciindu-se cu usurinta ca sunt in varsta, bolnave ori ca nu ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la selectionarea si luarea lor in lucru activ pentru a le cunoaste pozitia si preocuparile prezente, cu toate ca informatiile atesta  faptul ca francmasonii, indiferent de varsta si starea sanatatii, mentin contacte intre ei si actioneaza pentru raspandirea ideilor masonice si recrutarea de noi membri.   Lipsa de interes a unor cadre ale Securitatii fata de problema francmasoneriei, precum si cantitatea redusa de informatii de o importanta reala obtinuta de la deschiderea dosarului de problema, starneste adesea nemultumirea conducerii organelor de represiune, dar nici exprimarea, in repetate randuri, a acestei nemultumiri, nu a fost de natura sa modifice situatia:
Stadiul general al activitatii in acest domeniu nu poate fi insa apreciat ca sastisfacator.[…]
Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informatii ce necesita a fi clarificat, cele ce se raporteaza sunt doar niste aspecte mai mult formale de justificare cat de cat a unei activitati.Daca cineva din conducerea Directiei a III-a are o alta parere, sa vina cu argumentele![…] Este nemultumitor si greu de calificat faptul ca nu s-a dat inca raspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea problemei.Prevederile vagi ale Programului de masuri in problema „Oculta” ar fi permis punerea sub urmarire a unui numar mare de persoane, care nu aveau propriu-zis o legatura cu francmasoneria, dar manifestasera interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei ori pronuntasera cuvantul „francmasonerie” in prezenta unui informator al Securitatii. Cu toate acestea, unele inspectorate judetene ale Securitatii nu reusesc nici in aceste conditii sa raporteze identificarea unui suspect pe teritoriul judetului si, in consecinta, consemneaza urmarirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionati de filatelie, radioamatori, a unor persoane care calatorisera in Statele Unite sau erau rude ale unor evazionisti etc.
NOTE
1. ACNSAS,fond Documentar Bucuresti, dosar 8795(10680),  f. 33-34 – Lupta organelor Securitatii statului impotriva francmasoneriei – material de invatamant, ian. 1956.  Aceasta convingere a ramas inradacinata in randul cadrelor Securitatii, aparent in ciuda tuturor eforturilor depuse de conducatorii acestora de a o modifica. Si in materialul mai sus citat se sublinia ca lucratorii operativi trebuie sa combata conceptiile dusmanoase ale unor informatori care credeau ca masonii nu ar fi decat  niste persoane neserioase, patrunse de misticism, ale caror manifestari nu prezinta pentru statul nostru niciun pericol – vezi ibidem, f. 41.
2. Idem, dosar 8796,vol. 5 f. 165 – 166 – Nota din nov. 1982. Numele de cod al dosarului de problema astfel deschis urma sa fie „Simbolul”
3. Ibidem, vol. 1, f. 25 – Asta nu insemna ca problema directiei care  trebuia sa coordoneze actiunile intreprinse in acest dosar a fost rezolvata definitiv. O dovada in acest sens o constituie si faptul ca, in septembrie 1985, generalul Iulian Vlad intreba: Directia a III-a cum s-a impus ca unitate centrala cu sediul de problema? – vezi ibidem, f. 70 – Nota  din 16.09.1985 a generalului Iulian Vlad.
4. Termenul „urmarire informativa” este folosit impropriu aici. Prin el am vrut sa desemnez intreaga gama de operatiuni utilizate de Securitate in problema, adica supravegherea, verificarea si urmarirea informativa propriu-zisa.
5. Ibidem, f. 109 – Nota a gen. – colonel Iulian Vlad din 10.07.1987
Mafia Serviciilor Secrete din Romania-masonii tradatori
 
Pe timpul lui Nicolae Ceausescu erau citeva servicii secrete conduse in fapt de securitate-DSS.Nu toti erau prosti ,corupti, tortionari.In anii 50 securitatea era formata din evrei care isi schimbasera numele in nume romanesti si ucideau romanii intelectuli,tarani,preoti la canal si in inchisori ptr a ne ucide fiinta nationala.
Dupa tradarea sa de catre evreul facut ptr crimele comise, general-pacepa-Ceusescu si a data seama ca o grupare formata din masoni doreste ca tara sa fie subjugata de FMI si Banca mondiala a evreilor si sa fie vinduta evreilor si sa -l rastoarne de la putere ptr a pune marioneta evreilor ion iliescu, tot mai impins de la spate de Europa Libera…Ceausescu a inceput sa i dea la o parte pe evreii masoni-ultimii au fost Leon T Rautu si Voitec, dar masonii patrunsesera deja in serviciile secrete-securitate, directia de informatii a armatei-DIA si pregateau lovitura de stat sub masca unei revolutii transmise in direct-ieseau din adormire ptr a aprinde lumina in decembrie 1989.
Unitatea de la Boteni era o unitatea speciala a armatei formata din securisti patrunsi in armata, care aveaua pregatire in aviatie,scafanadri,rezistenta in conditii grele etc…Aveau 8 permise speciale ptr a se desimula in oameni de rind.Ei au preluat conducerea revolutiei dupa ce securistii l-au tradat in 21 decembrie pe Ceausuescu la adunarea din fata sediului central al CC al PCR-o capcana intinsa familiei ceuasescu.Tot unitatea de la Boteni a penetrat televiziunea ptr a avea contolul la cine si ce se transmitea la tv-mesaje screte pe care profanii nu le intelegeau…Toti sefii erau imbracati cu pulovere de lina de parca atunci erau uniforme ,nu alta.Securitatea facea si multe abuzuri si rele de catre indivizi dornici de afirmare dar avea si o latura de profesionalism ,lucru recunoscut de occident si nu numai…Ofiterii DIA-Directia de Informatii a Armatei ,au pus la cale acel razboi psihologic cu tinte false-chipurile eram atacati de avioane si elicoptere rusesti-vezi ce spunea generalul Gusa-de razboiul inexistent cu anumiti teroristi care au disparut imediat.Sa nu uitam ca multe din cadavrele de la Timisoara arse in crematoriul de la Popesti Leordeni de Sorescu si Baciu-sefi ai Militiei-nu au fost luati in evidente pe simplul motiv ca erau straini-agenti ai KGB,CIA, Mossad, Serviciile secrete ale Ungariei-condusi de agentul dublu Tokes.
Acum dupa revolutie masonii care au pus mina pe serviciile secrete au penetrat PIB ul tarii si este o adevarata mafie ce a inflorit sub toate guvernele cheltuindu se miliarde de euro pe aparatura de ascultare pe oricine ptr santaj, compromitere etc.
Daca in timpul lui Ceuasecu erau ascultate 80% din telefoanele romanilor acum sint ascultate 90%…Au fost angajati sute de mii de sri sti, politisti ,jandarmi etc cu atributiti de filaj ,urmarire ,compromitere paltiti cu salarii grase de noi amaritii de rind. Ii platim sa ne asculte la ordinul mafiei politice.Iata cite structuri de asa zis siguranta nationala au fost create ptr ca sa fim urmariti non stop intr o tara libera ,ptr care au murit mii de tineri in 1989.
Securitatea a fost inlocuita prin dezinformarea si incidentele de la Tg Mures- cu SRI ,find numit sef un evreu ungur Astolosz Virgil Magureanu-prezent la asasinarea lui Ceausescu ,agent Mossad…In structura SRI se afla mai multe servicii decit inanite de 1989 -mai multi bani cheltuiti ptr a fi urmariti si ascultati.Normal SRI trebuie sa faca servicii procuraturii,DNA si sa asculte cu mandat convorbirile suspectilor dar ei te fac terorist si te urmaresc cum vor fara mandat.
Sefii SRI sint masoni in frunte cu George Maior -nasul de cununie al lui Ponta Victor din a doua casnicie dar numit de Traian Basescu.
El vrea sa fie noul presedinte al Romaniei…Evreu ungur, Maior George a condus fundatia evreiasca americana George Marshall primind banii negrii…
Ei au adus in Romania asa zis teoristi in inchisori camuflate de psd si pnl prin Norica Nicolai, procuror, agent secret – scolita si pregatita de evreul ungur George Soros…
Radu Timofte fost sef SRI senator psd, implicat in mafia teroristului PKK Keser Fatih, protejat de Ponta Victor, Viorel Hrebengiuc, Adrian Nastase, Ionba Talpes. Ristea Priboi-cel cu atentatul de la Europa Libera regele rambursarilor de tva de miliarde euro-caruia psd si Ponta Victor i-au dat fabrica de explozivi Nitramonia Fagaras si au trimis 3000 tone exploziv cu un vapor Red Sky din Constanta catre Al Queda in Egipt….De asemenea in mandatul lui Emil Constantinescu faceau si operatiuni speciale cu trafic armament, camuflate in contrabanda tigari si cafea….
Deci pe timpul lui Ceusescu , era securitatea si DIA-directia de informatii a armatei.Dupalovitura de stat data in 1989 de masonii care au aprins Lumina imediat, ptr a pune mana pe averile lui Ceuasescu si a ne inrobi iar evreilor de la FMI si Banca mondiala, au aparut SRI dar si alte citeva structuri de informatii – sanchi-in realitate servicii aservite strainatatii,conduse de tradatori masoni in totalitate cum sint Virgil Magureanu, George Maior ,F Coldea si altii…A aparut DGIPI adica politia secreta de tip nazist -gestapo-kgbist bolsevic evreiesc, a politiei, care conform legii ar trebui sa urmareasca doar politisti corupti, care sint multi tare-dar ei urmaresc pe toata lumea ,ptr a o santaja si stoarce bani de la oamenii de afaceri si oamenii politici…..
Dan Gheorghe unul din sefi -avea o voce groasa de la tigari- a devenit ulterior sef SIPA cu generalul de securitatea Ureche si sluga mafiei de la complexele de contrabanda Europa si NIRO, pe unde se spala miliarde de euro cu marfa de contrabanda din China, intrate prin portul Sud Agigea controlat in totalitate de familia basescu-Mircea si Traian si seful de vama Teseleanu, prin firma Triton-a lui Basescu- condusa de Anca Ivascu directoare BRD Constanta.Foarte usor s- ar sti daca in containerele din China vine marfa de contrabanda, droguri, armament, tigari, daca ar fi folosit scanerul dat de Uniunea Europeana dar nu se vrea pentru ca spaga este mare. La NIRO lucreaza si politisti de la DNA-Badea, fiind toti masoni inregimentati in structura mafiota a serviciilor secrete ce poarta denumirea de UNPR-partidul lui Gabriel Oprea -mason general corupt cu avere de sute de milioane euro-de unde? Din slariu?
Printre sefi este si Nicu Dumitru. DNA ii protejeaza ptr spaga care o dau la alegeri , trecind din tabara lui Adrian Nastase la Traian Basescu si la Victor Ponta. DGIPI are sediul pe Str. Eforie din Bucuresti vis avis de Politia Capitalei. Printre primii sefi a fost si sluga lui Ceusescu si Iliescu Ion-generalul Cico Dumitrescu – omul Elenei Ceausescu in domeniul chimiei-apoi consilier de stat la Palatul Cotroceni, unul din capii masoni bolsevici ai loviturii de stat din decembrie 1989, cel care la televiziune il tinea pe Nicu Ceausescu de mina…S-a numit si unitatea 0215 cunoscuta ca si doi si un sfert actulamente 0962…Printre sefii masoni cunoscuti a fost si generalul Ardeleanu Virgil poreclit Vulpea…Provenit din masoneria de la Cluj aservita lui Ion Tiriac prin Ioan Rus si Camarila de frati tradatori , Ardeleanu a strins dosare intregi despre intreaga clasa politica, cu care a santajat toate guvernele, fiul sau fiind unul din baietii destepti care impreuna cu fiul lui Virgil Magureanu-sef SRI, a facut sute de milioane de euro…Nici pina azi nu au patit ceva. S-a retras la Cluj unde conduce activitati specifice…
Viorel Hrebengiuc, mafiotul 1 al tarii, evreu mason a coordonat santajul politic impotriva adversarilor sai incercind cu ‘eminenta cenusie’, reapetentul Vanghelie sa puna mina pe doi si un sfert -DGIPI-in 2008, cind era cuscrul lui Traian Basescu. Dar atunci au dat in omul-pusculita al lui Traian Basescu-Puiu Popoviciu-si au luat-o in bot de la Basescu… Mai tirziu Elena Basescu-Eba nu a mai vrut sa se f…ta cu baiatul lui Viorel Hrebengiuc, coalitia psd-pdl a cazut si DGIPI si a schimbat iar stapinii.
Desi este ilegal ei continua sa urmareasca oameni simpli si nu politisti corupti.Cind eram in Comisia de Siguranta Nationala am chemat in fata comisiei conducerea Ministerului de Interne si pe Virgil Ardeleanu ptr ca au cumparat fara licitatie aparatura de 30 milioane euro ptr urmarire ilegala.Ce securitate-aia erau mici copii pe tehnica operaiva-TO. Conform legii de siguranta nationala urmarirea se face pe un mandat dat de judecator doar de SRI. In realitate toate aceste structuri urmaresc pe cine vor si nimeni nu le face ceva-tara membra a UE. Cam ca NSA. Am vazut atunci aparatura de interceptare. A trecut vremea microfoanelor ascunse in telefon, riscul de intra in casa urmaritullui ptr. a planta coropisnite.Acum stau in masini-Dacia Solenza sau Logan si au un laptop care elimina vocile din jur,selecteaza vocile celui pe care il vor santaja si asculta tot, inclusiv convorbiri intime.De ce atunci era hulita securitatea? Ce fac astia este total ilegal-nu pe politistii corupti ii urmaesc. DGIPI este o arma de santaj. Seful DGIPI este numit de minstrul de interne-om politic-iar acum se vrea a fi numit direct de premierul Ponta Victor cel mai corupt om ce a scapat mafioti si teroristi pkk-keser fatih. DGIPI este subordonat deci ministrului de interne ,dar mai exista si alta structura -SIPI -subordonta sefilor de politie judetene. Alti bani publici ,ai tai ai mei ptr a fi urmariti ilegal noi ii platim din taxe si impozite-salarii uriase.
V-am prezentat cum tradatori de tara si neam au pus mina pe toate structurile de securitate dupa 1989 fara ca cineva sa-i traga la raspundere penala.Toti apartin masoneriei de parca daca nu esti mason, nu poti lucra in aceste domenii…Toti au salarii mari dovada fiind risipa din PIB ptr plata salariilor acestor nenorociti care sint de un milion de ori mai rai decit securistii lui ceausescu-unii din aia chiar erau profesionisti. Nu acelasi lucru il putem spune despre SPP-o gasca de parveniti politic si pe criterii de rudenie.
In timpul lui Ceuausescu era celebra divizie din cadrul Departamentului Securitatii Statului condus de generalul Neagoe. Celebra este imaginea din 21 decembrie 1989 cind securistul gras cu palarie in loc sa-l apere pe Ceuasescu in balconul CC al PCR ii spune-inauntru-si fuge. Ori in acel moment trebuia scos presedintele din pericolul iminent. Era dovada clara a tradarii securistilor care impreuna cu DIA pusesera la cale lovitura de stat. Lipseau asa zis teroristii-agenti Mossad-ca sa fie iubita noua conducere.
Cit de prosti eram-strigam Jos Comunismul si-l puneam seful tarii pe un comunist nenorocit-Ion Iliescu membru CC al PCR. Ii puneam pe Serban Mihailescu-sef cabinet Elena Ceausescu-zis azi Niki Spaga, pe Viorel Hrebengiuc-secretar CC al PCR la Bacau-mari masoni, pe Olimpian Ungherea sef mason-sef al ziarului securitatii Pentru Patrie, pe Ioan Taples-securist mason coleg cu Ilie Ceausescu, pe Petre Roman-al carui tata evreu a creat securitatea si NKGV-ucigind romani la canal si in inchisori comuniste. Astia eram-luam de bun tot ce ne bagau pe git Europa Libera finantata de evreii din SUA
Primul sef al SPP este numit nepotul lui Ion Iliescu criminalul, un tablagiu -plutonier major de artilerie-Iliescu dupa nume si el-care devine in citiva ani -general…Ca si Ceausescu din cizmar-devine general de armata. Iliescu face afaceri necurate cu arme si tigari si devine bogat ,foarte bogat… Adrian Nastase isi pune si el sefi la SPP oameni de casa, implicati in afaceri, Seful SPP personal al lui era o femeie ca sa nu se mai vorbeasca ca e poponar. Apoi Ion Iliescu il numeste pe masonul Naghy-si el corupt pina in maduva oaselo.
Adevaratii profesionisti din SPP pleaca pe salarii mai mari in zone de conflict -unde isi risca viata ptr bani multi. Vine Traian Basescu care il numeste sef SPP pe V.Pahontu un securist nenorocit care in 16 decembrie-22 decembrie 1989 era sef dispozitiv de represiune al Securitatii Statului in zona Piata Unirii-Piata Universitatii-unde sint ucisi sute de tineri din comanda lui,dovada jurnalul de lupta. Era capitan de securitate. Sluga a regimului devine jandarm, raspundea de zona Palat Cotroceni unde venea lumea sa strige -Iesi afara javra ordinara….Ptr meritul de a fi scalv este numit sef SPP de Traian Basescu.
Urmeaza epurarea adevaratilor profesionisti-citi mai erau, si aduce in locul lor jandarmi. Este desfiintata unitatea Aqvila -unitatea de elita a Ministerului de Interne si sint adusi si aici pe pile niste non profesionisti, tot jandarmi…
Mass media isi are rolul sau de manipulator in acest caz. Aceasta unitate era antrenata special ptr cazuri grave, de aducere a infractorilor periculosi prinsi in alte tari. Pahontu termina SPP de tot. Sint angajati nasi si fini si nepoti pe spagi mari-vezi caz angajari ajuns la DNA-sef ce era general Andreescu -apropiat al lui Traian Basescu dar si al mafiei lui Adrian Nastase- vezi spaga vila la Snagov de la terorist Kurd Keser Fatih eliberat de Ponta Victor. Se aloca din banii nostrii miliarde de euro anual din buget sa fim urmariti de zeci de structuri corupte de asa zis siguranta nationala . Insa Uniunea Europeana ii apara pe mafioti..
Victor Stanculescu confirma: Verestoy Attila este mason. Generalul face apologia masoneriei din inchisoarea Jilava
In ultima perioada, portalul Ziaristi Online a fost alimentat cu informatii despre date si evenimente secrete ale masoneriei de la o anumita Sursa “A”, cel mai probabil aflata chiar in interiorul organizatiei oculte care tinde sa controleze total ce a mai ramas din statul roman. In baza acestor informatii, verificate si dovedite drept autentice, am publicat mai multe dezvaluiri. Tot in cadrul aceastei serii, publicam azi, de la aceeasi sursa si in exclusivitate, un interviu care circula printre masoni cu generalul Victor Stanculescu, intervievat in inchisoarea de la Jilava de Horia Nestorescu Balcesti, un mason aproape la fel de controversat ca si interlocutorul sau. In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit?
Pana la episodul urmator, cateva date despre “groful” UDMR, senatorul mason cu cea mai mare avere oficiala din Parlamentul Romaniei.
VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR
Raport asupra masoneriei din Romania – Extras
UDMR este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu ştate vechi. În anul 2003, odată cu instalarea lui Eugen Ovidiu Chirovici la sefia MLNR, masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din Harghita Covasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro. Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care lea desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy sa ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau “Drujba lui Dumnezeu”. Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi mass-media. Zonele de interes şi influenţă ale masonului UDMR sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni. Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc. Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cum ar fi cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA (detalii in investigatia de mai jos).
Dan Badea – Micile secrete ale lui Attila Verestoy
Este supranumit „Drujba lui Dumnezeu“, „Groful defrisarii padurilor“ sau „Kerestoy“.
Senatorul UDMR Attila Verestoy este unul dintre cei mai bogati politicieni romani. Averea sa, in continua crestere datorita afacerilor tot mai prospere pe care le-a dezvoltat de-a lungul carierei sale politice, i-a adus si titlul de cel mai bogat om de afaceri din judetul Harghita, fieful sau politico-financiar.
Incepute in 1991, la un an dupa intrarea sa in politica, afacerile derulate de Verestoy au acoperit domenii precum industria prelucrarii lemnului, agricultura, produse chimice, alcool, comunicatii, transporturi, mass-media, investitii financiare etc.
El si-a administrat singur toate afacerile pana cand legea i-a interzis explicit acest lucru si calitatea de senator a devenit incompatibila cu aceea de administrator al unei firme. Ulterior, aprope toate afacerile sale au fost preluate, spre administrare, de catre sotia si fiul sau (Attila Verestoy jr.).
Mai trebuia amintit din start faptul ca senatorul Verestoy s-a specializat ca membru al Comisiei Parlamentare de Control al SRI, o functie extrem de importanta pentru cei care stiu ca informatia inseamna totusi ceva in politica si afaceri.
Peste sapte milioane de euro in conturi si actiuni
Averea oficiala a senatorului, conform ultimei sale declaratii, este impresionanta. Astfel, daca socotim numai banii pe care Verestoy ii detine in diferite banci acestia depasesc 3,5 milioane de euro. De asemenea, valoarea actiunilor listate (pe Bursa sau Rasdaq) aflate in posesia lui Attila Verestoy se ridica, pe 21 februarie a.c., la peste 93 miliarde de lei (aproximativ 2,5 milioane euro). El mai are, in plus, creante de 150.000 euro, dar si obligatii de 500.000 euro. In proprietatea senatorului Verestoy se mai afla cinci terenuri, patru apartamente, o vila si un autoturism Audi S8 din 2001.
Attila Verestoy isi recunoaste implicarea directa in zece firme la care detine actiuni in valoare totala de aproximativ 1,6 milioane euro. Cele zece societati sunt urmatoarele: Hungastro SA (7,123 miliarde lei), Famos SA (2,262 mld. lei), Junior Com SA (14,68 mld. lei), TVM SA (3,7 mld lei), Scripta SA (2 mld. lei), Sojo-Hort RT (Ungaria, 16,5 milioane forinti), Bavaria Leasing SA (5 mld lei), Trinserv SRL (546 milioane lei), European Radio Investment (400.000 euro) si Asociatia Societatea Civila – Aleea Modrogan (177.000 euro). Comparativ cu declaratia de avere data in decembrie anul trecut, din ultima lista a firmelor la care senatorul Verestoy se declara actionar lipsesc patru societati: Hellas Primex SRL, Agrocentrum SA, Trinvest SA si Biolitt SRL.
Pe coperta, la umbra Elenei Ceausescu
 Absolvent al Facultatii de Tehnologie Chimica din Politehnica bucuresteana, proaspatul inginer chimist Attila Verestoy si-a facut stagiatura, in perioada 1978-1980, la intreprinderile „Mecanica“ Sfantu Gheorghe si „Tehnoutilaj“ Odorheiu Secuiesc. In 1980, se reintoarce in Bucuresti si ocupa una din catedrele Facultatii de Chimie Industriala din cadrul Institutului Politehnic. Devine lector, iar apoi, din 1983, cercetator stiintific in cadrul Institutului de Cercetare de Chimie Anorganica Bucuresti.
In 1989, este cercetator stiintific principal in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Chimie Anorganica si Metale Neferoase din capitala. Cum locul sau de munca, dar si preocuparile stiintifice se aflau sub calcaiul Elenei Ceausescu, au aparut ulterior comentarii privind eventuala sa legatura cu Securitatea sau, mai mult, cu academicianul nr. 1 al patriei, Elena Ceausescu. Comentarii publice pe aceasta tema au aparut in 1998, in urma unui conflict izbucnit intre conducatorul extremist al platformei „Initiativa Maghiara Ardeleana“ din cadrul UDMR, Adam Katona, si liderul UDMR Attila Verestoy.
Neintelegerile dintre cei doi, provocate de viziuni politice diferite, l-au iritat peste masura pe Katona, care a afirmat ca Attila Verestoy ar fi fost un fel de mana dreapta a Elenei Ceausescu. Declaratia a fost facuta intr-un interviu pe care Adam Katona l-a dat in iulie 1998 bilunarului „Europei Ido“ din Sfantu Gheorghe. „Verestoy a lucrat in institutul Elenei Ceausescu ceea ce, pentru un cercetator maghiar, nu era o onoare oarecare, ci presupunea o relatie bazata pe incredere“, a declarat Katona.
Acesta ar fi fost deranjat de faptul ca, potrivit afirmatiilor sale, Attila Verestoy i-ar fi spus, scurt, dar convingator, „Te sugrum, dar nu la figurat, ci pe bune“. Ulterior, in apararea senatorului Verestoy a sarit secretarul de stat Szabolcz Lanyi care, in cotidianul „Romaniai Magyar Szo“, a afirmat ca singura legatura dintre Verestoy si Elena Ceausescu a fost publicarea numelui „academicienei doctor inginer“ in fruntea colectivului care a lucrat la elaborarea unei teze in cadrul Institutului de Cercetare si Proiectare pentru Materiale Neferoase si Rare.
Inceputurile din padure
Lansat in afaceri din industria de prelucrare a lemnului, fostul inginer chimist Attila Verestoy s-a descurcat cum nu se poate mai bine in jungla tranzitiei. S-a implicat in acest domeniu si datorita faptului ca a beneficiat de retrocedarea unei parti importante dintr-o fabrica de mobila care apartinuse bunicului sau, inainte de nationalizare.
In 1991, a infiintat firma IVO SRL, alaturi de cumnatul sau Ferenczy Karoly, firma prin care a derulat cunoscutele afaceri cu cherestea. Trei ani mai tarziu, alaturi de cumnatul sau si de Attila Hosszu, a infiintat o noua firma in Odorheiu Secuiesc, „Metwooplast-Sat“ SRL, societate al carei obiect de activitate era fabricarea si comercializarea produselor din lemn.
Tot in 1994, devine administrator la fabrica de mobila Famos SA din Odorheiu, ulterior preluand actiuni importante si la aceasta societate, cu o traditie de peste 40 de ani. Treptat, Attila Verestoy si-a extins afacerile si in alte domenii. In 1993, a infiintat firma Hellax Primex SRL, profilata pe produse agricole, iar in 1994 s-a asociat cu fostul senator oltean al PDSR, Teiu Paunescu, in societatea MES SA Slatina; in acelasi an a infiintat, la Bucuresti, societatea de consultanta si management in afaceri V&P Invest.
Alcool, tichete de masa si presa
Cum afacerile cu alcool ofereau oportunitati financiare interesante, Attila Verestoy si-a incercat norocul si in acest domeniu. A inceput in 1994, timid, cu firma „Simalcoop“ SRL din Tusnad, societate prin care a participat la privatizarea fabricii „Spirt –Amidon“ de langa Miercurea Ciuc. Desi a preluat de la FPS un pachet de 21% din actiunile „Spirt-Amidon“, contravaloarea acestora (trei miliarde de lei) n-a mai ajuns la FPS, cativa ani mai incolo firma trecand, cu datorie cu tot, la FPS. Conform declaratiilor senatorului Verestoy, afacerea nu i-a adus profit. „Am iesit in pierdere totala, nu m-am imbogatit din aceasta afacere“, a declarat ulterior Verestoy.
O alta incursiune in lumea alcoolului a fost facuta de Verestoy in 1998 cand, prin firma IVO SRL, a preluat de la FPS pachetul de 40% din actiunile societatii „Vinuri si Bauturi“ din Miercurea Ciuc.
Profitul cel mai insemnat ii revine insa din actiunile pe care le detine la grupul de firme Hungastro SA din Covasna, actiuni evaluate la peste 35 milioane dolari. Ca orice politician responsabil, Attila Verestoy a investit si in mass-media prin firma Trinvest din Sfantu Gheorghe. El a participat la infiintarea „Editurii Scripta“ de la Oradea, la care a devenit presedinte si, ulterior, la preluarea unor actiuni (6%) la cotidianul de limba maghiara „Kronica“.
Miliarde la minut cu actiuni Rompetrol
In aprilie 2008, senatorul Attila Verestoy s-a numarat printre protagonistii ingenioasei speculatii pe piata de capital cu actiunile Rompetrol (RRC), alaturi de Camelia Voiculescu (fiica lui Dan Voiculescu), Sorin Rosca Stanescu (foto), Calin Popescu Tariceanu si altii. Declansata pe 7 aprilie 2004, tranzactia cu actiuni Rompetrol a adus protagonistilor, in doar cateva minute, castiguri de zeci si sute de miliarde de lei. De exemplu, un off-shore din Cipru, Saltville Ltd., a cumparat intr-un minut (intre orele 10:09 -10:10) un miliard de actiuni la pretul de 116 lei bucata, si dupa sapte minute a vandut 550 milioane actiuni cu preturi cuprinse 250 si 300 lei bucata, obtinand un profit de 22 miliarde lei, plus 450 milioane actiuni in portofoliu.
Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital.
Razvan Theodorescu iese la lumina, Stanculescu si masonii la Jilava 

Sursa “A”, care ne-a transmismai multe informatii despre razboiul subteran dintre diversele grupuri masonice care-si adjudeca Romania, revine. In primul rand cu fotografia de mai sus, din care se detaseaza o chelie binecunoscuta: academicianul Razvan Theodorescu, instalat de Ion Iliescu ca prim presedinte al TVR-FSN in 1989-1990. De altfel, in jurul personajelor protagoniste ale acelor evenimente se invarte si nota remisa acum portalului Ziaristi Online. Este vorba de o informatie privind unul dintre actorii loviturii de stat din decembrie 1989 si al executiei cuplului Ceausescu: generalul cu piciorul in ghips, Victor Atanasie Stanculescu. Aflat acum la Jilava, fostul conspirator pe linia AVO-GRU este vizitat regulat, la “vorbitor”, cu portocale si aparate de filmat, de unul dintre masonii implicati in rafuielile masonice: Lucian Cornescu Ring. In acelasi loc in care il vazusem filmat pe Stanculescu facand apologia masoneriei alaturi de Horia Nestorescu Balcesti, de data aceasta este sarbatorit 1 decembrie impreuna cu Lucian Cornescu Ring (vezi video mai jos). Acesta, la randul lui, pe site-ul sau de “stiri masonice”, aduce in atentie o alta controversa, privindu-l pe “venerabilul” Marcel Shapira, care ii scrie de la Paris in 2005 aducand aminte in PS-ul ravasului sau plin de informatii interesante, faptul ca intr-o carte despre revolutie ar fi aparut ca el ar fi dat ordinul executarii lui Ceausescu. O copilarie. Jocurile au fost mult mai mari. Dar prezentam aici continutul scrisorii, pentru documentare. Atat Ring cat si Sursa “A” considera ca Schapira a fost, de fapt, doar un banal informator al Securitatii, ulterior un sustinator infocat al lui Iliescu. Inpostarea sa, Ring dezgroapa si un scandal vechi de cinci ani, starnit la vremea respectiva de un articol incisiv al ziaristei Miruna Munteanu, despre care afirma ca a fost trimisa la el de “fratele” Costel Iancu la ordinele lui Schapira. Cu toate acestea, in 2005, cei doi hotarasc sa ingroape scandalul si se vad la Paris unde si filmeaza un material nu lipsit de interes, pe care il prezentam integral mai jos. De la Ring mai aflam si cum ar fi fost “reaprinse luminile” masoneriei in Romania, dupa 1989. Citam:
“In 1990, a venit la mine si s-a facut cunoscut ca frate regretatul Nicu Filip. Mi-a explicat atunci ca avea o loja ascunsa inca din timpul epocii Ceausescu. L-am sunat la telefon pe Schapira si i-am propus sa reincepem sa lucram ca masoni in Romania (in acel timp, functiona la Paris un Suprem Consiliu in exil precum si o Mare Loja). Spre uimirea mea, m-am izbit de un zid, Schapira spunand un “NU” hotarat si explicand ca „acolo sunt numai securisti…”. Am mers mai departe, l-am luat pe Nicu Filip la mine, i-am pus la dispozitie birouri, secretara, sofer masina si i-am dat si o sarcina: cea de a gasi maestri masoni in adormire, de preferinta dintre cei deveniti maestri inante de 1935. In mai putin de doi ani, Nicu a gasit 19 frati cu care „a suflat in taciuni”, este adevarat, cu ajutorul mai multor Mari Loji straine si, in 1993, in luna mai, a fost consacrata M.L.N.R. si Supremul sau Consiliu. Schapira a aflat ca la inceputul lunii mai 1993 trebuia sa vina la Bucuresti reprezentantii Supremului Consiliu Jurisdictiei Sud a S.U.A., in acel caz, Loja N.A.T.O. condusa de un contraamiral si a venit de indata la Bucuresti. Nicu l-a ignorat. Atunci, Schapira, jignit, a convocat  la hotelul Bucuresti mai multi frati de el cunoscuti si SI-A TRANSFERAT TOATE PUTERILE. Cele ale sale de Suveran Mare Comandor in mainile lui Amedeo Lazarescu si, in acelasi timp, Marele Maestru in exil si-a transferat si el puterile in mainile lui Vladimir Boanta”
Sursa “A”: Ce face Lucian Cornescu Ring cu Victor Atanasie Stanculescu la Jilava
Pentru a închide paranteza deschisa cu ceva timp în urma, si pentru a urma cursul materialelor prezentate, voi face câteva referiri si completari la ultimul material. În materialul anterior am amintit ca Constantin Bartolomeu Savoiu l-a santajat pe fostul general Stanculescu, propunându-i semnarea unui document pentru a arata apartenenta sa la masonerie, în schimbul ajutorului pentru a parasi arestul din puscarie. Spuneam în acel material ca si Lucian Cornescu Ring a efectuat vizite la Stanculescu la Jilava. Ultima vizita filmata a avut loc pe (sau în jurul datei de) 1 decembrie 2010. Dovada acestui lucru sta în materialul acesta:
Trebuie totusi sa mentionam si relatia, negata acum de Savoiu, dintre Lucian Cornescu Ring si Constantin Barolomeu Savoiu. Cu ceva timp în urma circula faimoasa lista a masonilor din Supremul Consiliu al lui Cornescu Ring, acolo unde se regaseau nume precum Horia Nestorescu-Balcesti, Razvan Theodorescu etc.
Savoiu se autoproclamase Mare Maestru al unei mari loji numite MLNUR, iar Cornescu se autoproclamase Suveran Mare Comandor al unei entitati masonice superioare numite SCR, chiar daca acestia fusesera expulzati din acest doua entitati.
Astazi, cei doi se ataca reciproc, fiecare invocând ce le convine mai mult. Dar sa revenim putin la faimoasa lista. Cine este astazi pe aceasta lista? Voi mentiona doar câteva nume sonore: Radu Vasile (este vorba despre fostul premier al României), Victor Babiuc (fost ministru al Apararii), Eliade Stefanescu, Florin Enaceanu, Manolescu, etc. Voi reveni cu noi informatii.
Pana atunci…
Legenda Foto: Doamna cu parul castaniu din stanga este Gratiela Barla, fosta sotie a lui Cornescu Ring. Persoana de langa ea este Mircea Deaca, fiul “faimosului” (la casa Ceausestilor) pictor Deac (ajuns in Franta, pentru a-si pierde urmele trecutului rosu, si-a schimbat numele in Deaca). In dreapta, inconfundabilul academician Razvan Theodorescu, alaturi de Horia Nestorescu Balcesti. Fotografia a fost realizata la sfarsitul anului trecut, la unul dintre hotelurile centrale din Bucuresti
Nici când au venit sovieticii n-a fost mai grav ca azi pentru România, stat pe cale de disoluție, atrage atenția istoricul Dinu C. Giurescu
Nici în 44 când au venit trupele sovietice, România n-a fost într-o situație mai gravă decât este acum”, a declarat academicianul Dinu C. Giurescu, duminică seara, la emisiunea lui Radu Tudor. Iată câteva dintre semnalele de alarmă trase de marele istoric, singurul, se pare, care are tăria morală și forța intelectuală de a atenționa românii că țara lor e pe cale de a nu mai exista: ”O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul României.
După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi de forurile de decizie.
În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea) resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a independenţei energetice a ţării!
Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.
Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă energetică!
Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90% prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?
Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea mai mare datorie din istoria contemporană a României.
Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional, cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa justiţiei.
Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.
Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea românăseoperează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor, îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.
Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.
Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar continuă.
Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin companii internaţionaleînseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective, în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.
Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii. Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“ – ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre ştergerea identităţii statelor europene.
În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale? Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor, regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?
Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.
Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental, ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.
Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?
Încotro ne îndreptăm, Doamne?”
Profesorul Dinu C. Giurescu este parlamentar, ales pe listele Partidului Conservator. Încercările sale disperate de a trezi clasa politică, românii în general  la o atitudine patriotică de salvare națională, măcar în ultimul ceas, par a fi fără sorți de izbândă în condițiile în care s-a instituit și consolidat un monopol antinațional în toate domeniile, iar reacțiile din interior lipsesc sau sunt mai degrabă de acceptare interesată.

miercuri, 13 iulie 2016

Olteni la Iasi-poezie scrisa de Creanga si interzisa,


OLTENI LA IASI

Ce rasuna ? ce s’aude ?
Ce glas dulce romanesc ?
Ce flacai ca bradul verde,
Ochii nostrii ii uimesc ?
Sant Olteni, scaparea noastra
Bucurati-va Ieseni !
Voi cu inima crestina,
Cumparati de la Olteni.
Oltul falnic prin copii-si
Zice Prutului scarbit:
– Dulce frate, fii in pace,
Steaua ta a rasarit! …
La cel glas de mangaiere
Geme sufletu ‘n dusmani ;
Voi cu inima crestina,
Nici un ac de la Jidani !
Mica e lumina inca !
Dar credinta ‘n Cel de sus,
In parintele dreptatii,
Si ‘ntunericu-i rapus !
Soarele frumos luci-va …
Bucurati-va Ieseni !
Voi cu inima crestina,
Cumparati de le Olteni !
Iazmele otravitoare,
Duhul rau si necurat,
Vai ! Destul ne-au supt puterea
Si vieata ne-au secat.
De pe ochii vostri rupeti
Panza ‘ntinsa de dusmani !
Voi cu inima crestina,
Nici un ac de la Jidani !
Fratii certe-se ‘ntre dansii,
Fiii cu parintii lor !
Da blastam cu foc s’ajunga
Pe acel cutezator,
Care fara de iubire
S’ar uita la cei Munteni !
Ascultati Romani cuvantu-mi :
Cumparati de la Olteni !
Si atunci viata noastra
Precum raul cristalin
Se va scurge limpezita
De otrava si venin.
Mortii nostri n’or mai plange
Sub calcae de dusmani.
Sus dar inimile voastre
Nici un ac de la Jidani !

SA FIE OARE O COINCIDENTA CA A MURIT LA PUTIN TIMP DUPA EMINESCU ALT MARE PATRIOT ROMAN?
NU SUNT DOCTOR DAR STAU SI MA INTREB O OTRAVIRE LENTA NU POATE PROVOCA EPILEPSIE?
OFICIAL CREANGA A MURIT IN URMA UNEI CRIZE DE EPILEPSIE LA O VARSTA LA CARE ALTII NICI NU SE GANDESC LA MOARTE.


sâmbătă, 9 iulie 2016

Ce a insemnat monarhia pentru Romania?

raspunsul e simplu:
HOTIA RIDICATA LA RANG REGAL CU TRADATORI DE TARA LA PUTERE,
cititi materialul de mai jos redat dintr -o sursa si va veti convinge

REGELE MIHAI-Ultimul CRIMINAL DE RAZBOI al Terrei este sustinut de Israel, America si de tot occidentul sa ajunga la putere in Romania.
Acesta e sustinut de toata clasa politica FSN venita la putere cu sprijinul regelui Mihai, care instiga poporul roman in decembrie 1989, de la Radio Europa Libera sa iasa in strada sa-l sustina pe Tokes si Ungaria, fiind de asemenea, sustinut de toata masoneria din primarii si din institutiile statului roman, prostituatele VIP si jurnalisti si disidenti-cartite-agenti pentru occident: Stelian Tanase, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Sorin Iliesiu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana si alti membri GDS si ICR, dar si de numerosi legionari care au uitat ca tatal sau Carol al II-lea a ordonat asasinarea a peste 250 de sefi ai miscarii legionare, in frunte cu Codreanu care au fost spanzurati si arsi cu vitriol pentru ca s-au opus cedarii neconditionate a Bucovinei, Hertei si Basarabiei in 1939, Uniunii Sovietice.
Regele Mihai a fost decorat cu CRUCEA DE FIER de Hitler in 1940, pentru ca sustinea trupele germane la atacarea Uniunii Sovietice, decorat cu ORDINUL VICTORIA de Stalin in 1945, pentru ca sustine trupele sovietice sa atace Germania si decorat cu LEGIUNEA DE MERIT de Truman, America in 1945, pentru ca Romania s-a aliat cu Natiunile Unite-Israel impotriva Germaniei.


Timp de un deceniu, cât a fost rege al României, Carol al II-lea a pus la cale numeroase afaceri, „transformând” totul în aur sau, în termeni economici, în acţiuni, proprietăţi şi valută. Unii analişti afirmă că în cei zece ani de domnie, Carol şi-a sporit averea cu 1 miliard de lei, ceea ce reprezintă de cinci ori mai mult decât moştenise de la tatăl său, regele Ferdinand. Un alt miliard ar fi fost transferat în străinătate, înainte de abdicare. Una din sursele principale de îmbogăţire a constituit-o „lista civilă”, o sumă de bani acordată anual, prin constituţie sau prin legi ordinare, Casei Regale de către statul român.
La începutul domniei lui Carol I, totalul ei se ridica la 2 milioane lei aur anual. În 1923 însă, numai pentru rege se prevăzuseră în buget 10 milioane lei aur, iar în 1928, 40 milioane lei aur. Spre sfârşitul deceniului trei, lista civilă a familiei regale echivala valoric cu salariile a 20.000 muncitori. După instalarea lui Carol al II-lea , lista civilă a fost majorată, pentru a satisface fondul de cheltuieli al unei camarile din ce în ce mai vorace.
În fruntea camarilei se afla Elena Lupescu, această „eminentă cenusie roşcovană”, supranumită „Cucoana”, „Duduia”, „Madame de Barry a României” . Superior înzestrată cu instinctul de pradă, ea dispunea de un grup de consultanţi, format din specialişti în afaceri, agenţi de bursă, oameni calificaţi în lovituri de amploare, ce puteau să realizeze câştiguri zilnice de sute de mii sau milioane de lei. Ernest Urdăreanu, ministrul Casei Regale, a avut şi el un rol important în sporirea averii din ţară şi din străinătate a monarhului. Bineînţeles că s-a înfruptat şi el din plin, aranjându-şi mari afaceri, ca membru în consiliile de administraţie ale unor mari întreprinderi.
Pe lângă cei doi, generalul Ernest Baliff, mareşalul Curţii Regale, C. Flondor, Al. Scanavi, administratorul averii reginei Maria, completau fauna coruptă şi venală, menţinută făţiş sau ocult în spatele unor guverne „parlamentare”, sau prin regimul dictaturii regale. Alături de ei, şi o armată de slugi nesăţioase ca şi stăpânii lor: maeştrii de ceremonie, administratori de domenii, maeştrii de vânătoare, secretari particulari, doamne de onoare etc.
În completarea listei civile, statul se implica într-o serie de probleme ce vizau familia domnitoare, şi care au solicitat mari sume de bani din buget. Astfel, la 26 iulie 1931, cu ocazia căsătoriei principesei Ileana cu Anton de Habsburg, guvernul a donat miresei, la cererea expresă e regelui, un colan cu briliante în valoare de 2.800.000 lei. Toate aceste cheltuieli din bugetul statului, alături de multe altele, tot ocazionale, se făceau în timp ce erau aplicate noi taxe pe pâine, pe acte juridice, pe produse petroliere.
În decembrie 1931 a fost aplicată „curba de sacrificiu”, prin care se fixa un impozit de 15% pe salarii. Nivelul de trai era în cădere liberă. În rezoluţia votată de Federaţia Corpului Didactic din 29 mai 1932, se arăta: „Cei 40.000 de învăţători sunt muritori de foame. Din bugetul prădat şi sărăcit nu s-a găsit nici un ban pentru aceia care sunt creatorii de conştiinţă românească. De şase luni învăţătorii nu au mai primit salarii, lucru care se intampla si in 2011. Şi, totuşi, lista civilă, ca şi cheltuielile făcute din bugetul statului au rămas un izvor major de îmbogăţire.
După înscăunarea lui Carol al II-lea ca rege al României, acumularea de averi a devenit o preocupare predilectă, prin practicarea unui jaf organizat din economia naţională. După marea criză economică din 1929-1933, identica cu cea din 2011, unii cu banii, alti cu saracia, foametea si moartea, centrul de greutate din economia românească s-a deplasat în sfera de acţiune a unor clici de industriaşi, legate de comenzile de stat, între care N. Malaxa, Bujoiu, Auschnitt, Gigurtu.
Principalul lor domeniu cuprindea industria extractivă, metalurgică şi cea a construcţiei de maşini, care aduceau profituri exorbitante, adica firmele particulare cu banii si este criza si romanii cu salarii si pensii reduse.
Despre modul de operare a ajuns să noteze până şi ziaristul Pamfil Şeicaru: „Operaţiunile se efectuau cu toate măsurile de siguranţă, pentru ca dedesubturile să nu fie cunoscute. Statul făcea, asupra furniturilor, plăţi anticipate, care acopereau investiţiile magnaţilor industriei, astfel ca riscurile să fie înlăturate. Trebuia ca cineva să fie cunoscător al tehnicii industriale, la curent cu piaţa mondială, ca să fi putut verifica aceste operaţii, toate aranjate în Aleea Vulpache, în casa Elenei Lupescu.”
Nici un mare industriaş nu şi-a putut permite să nu-l cointereseze pe Carol al II-lea. De pildă, la Uzinele Malaxa, regele deţinea între 30 şi 34% din totalul acţiunilor şi cam la acelaşi nivel şi la alţi magnaţi. Malaxa şi-a construit o serie de fabrici şi uzine, utilizând aproape numai capital de stat, „secretul” constând în daruri în acţiuni şi proprietăţi către rege, Elena Lupescu şi alţi membri ai camarilei.
De altfel, prin acumularea şi traficarea de acţiuni, adică pachete de acţiuni „diferite” sau cumpărate la preţuri derizorii, regele realiza câştiguri fabuloase. În total, el deţinea acţiuni la 41 de societăţi din ţară în valoare totală de 600 milioane lei şi zeci de mii de acţiuni, titluri şi obligaţiuni în străinătate, în valoare necunoscută, „devenind cel mai bogat acţionar.”
Cu ajutorul unor oameni de încredere ca Puiu şi Costică Dumitrescu, Ernest Urdăreanu, Felix Wieder, Gabriel Marinescu, Richard Franasovici, Carol al II-lea deţinea titluri şi acţiuni la Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Românească, Steaua Română, Reşiţa şi Creditul Minier. În acelaşi timp, deţinea, în 1939, circa 150.000 ha. pământ, Casa regală ajungând cel mai mare moşier.
În fondul funciar regal intra şi moşia Mănăstirea de lângă Olteniţa, din administrarea căreia lui Carol al II-lea îi reveneau lunar câte 20.000 franci francezi. În cele 150.000 ha. figurau şi 100 de pogoane de pădure, despre care Dem I. Dobrescu, primar general al Capitalei între 1929-1934 şi în 1941, vorbind despre dorinţa de îmbogăţire a lui Carol, îşi amintea: „Fostul suveran mi-a cerut să-i dau la Snagov 500 pogoane de pădure […] I-am răspuns că 100 de pogoane pot să-i dau. Fostul suveran m-a întrebat dacă îi fac act; i-am răspuns că nu e bine să fac act, căci s-ar afla imediat. Am dat cele 100 de pogoane.” Pentru a face rost de bani, Carol al II-lea se preta la tot felul de afaceri dubioase. A rămas proverbială, de pildă, prin lipsa de scrupule şi ingeniozitate financiară, afacerea din 1931, când armata română a fost nevoită să cumpere, la ordin, batiste imprimate cu chipul lui Carol, aşa-numitele „batiste patriotice”.
În buzunarele lui Carol şi-au făcut loc şi fonduri, a căror destinaţie iniţială era socotită inalienabilă. Aşa a fost, de pildă, înzestrarea aviaţiei, pentru care s-a înfiinţat „Fondul aviaţiei”, în care s-au strâns zeci de milioane. Întrucât administrarea acestui fond a fost încredinţată personal regelui, nimeni nu a îndrăznit să controleze modul cum sunt cheltuite sumele respective. Lucrurile au rămas necunoscute până la Consiliul de Coroană, convocat în zilele Dictatului de la Viena, când conducerea armatei a informat că nu există blindate şi avioane.
Bănuind că ceva nu este în regulă, N. Iorga a întrebat: „Dar unde sunt banii de pe taxa timbrului, Sire?” Deturnarea „Fondului aviaţiei” fusese pentru Carol doar un început, pe lângă sumele stoarse din comenzile de avioane de la I.A.R. Braşov, la care tot el deţinea o treime din totalul acţiunilor. Carol a părăsit pentru totdeauna România în noaptea de 6/7 septembrie 1940.
Despre condiţiile în care acesta a părăsit ţara au relatat doi apropiaţi ai săi: M. Manoilescu, ministrul de externe şi Eugeniu Bahman, şeful secretariatului personal. Una din condiţiile pentru care a fost de acord să abdice a fost plata unei rente anuale de 20.000.000 lei în valută şi garantarea averii personale.
Generalul Antonescu a fost de acord, însărcinându-l pe Manoilescu cu redactarea a două scrisori oficiale. Acesta a întocmit un act prin care se garanta doar bunurile imobiliare ale fostului suveran. Despre o parte din bunurile cu care fostul rege a plecat din ţară, a relatat în jurnalul său şi Eugeniu Bahman: „Regele Carol pleacă la noapte cu un tren special din gara Mogoşoaia. Doamna Lupescu se află de câteva zile la Palat, unde au fost aduse lucrurile ei mai de preţ. S-au pus în lăzi frumoase, şi bogata colecţie de timbre a Regelui, ceea ce pentru mine constituie dovada că Regele priveşte plecarea sa ca definitivă.”
La plecarea din ţară, Carol a primit din partea lui Antonescu, în afară de asigurarea că va putea pleca din România fără riscuri, împreună cu anturajul său, şi permisiunea de a lua „din bunurile sale tot ce dorea, cu excepţia colecţiei de tablouri ce purta numele lui Carol I.” Carol nu a respectat această ultimă condiţie, încărcând în cele 12 vagoane ale trenului special, cu care a plecat din ţară, în afară de obiecte de valoare şi bani, şi cele 41 de tablouri de Tizian, Caravaggio,El Greco, Rubens şi Rembrandt, ce aparţineau statului român.
Mai târziu, „Antonescu a regretat că acceptase plecarea lui cu cine şi ce a vrut să ia cu el în garnitura completă a trenului regal, nestingheriţi de nici un control, chiar nici din partea legionarilor până la graniţa iugoslavă, contra condiţiei – nerespectate de Carol – de a nu se atinge de colecţia de tablouri Carol I, care valora mai mult decât tot ce exportase.”
De asemenea, în tren se mai afla un număr impresionant de valize, din care una, în graba plecării, a fost uitată. Cei ce au deschis-o, au găsit în ea 120 milioane lei, în devize străine. Şi era vorba doar de o singură valiză…„Nimeni nu a putut evalua, nici măcar aproximativ, valoarea aurului, bijuteriilor, hârtiilor de preţ, tablourilor etc. scoase din ţară.” Trenul cu bogăţii a traversat Europa, ajungând în Portugalia, iar de la Lisabona, perechea Carol – Elena Lupescu a ajuns în Cuba, Mexic, Brazilia.
Când au ajuns în Brazilia (1944), „bagajele lor constau din 40 de cufere şi 64 de geamantane, două automobile luxoase, şase câini şi o superbă colecţie de bijuterii, covoare regele şi pietre preţioase.” Se pare că cel mai complex şi complet inventar al averii acumulate de Carol al II-lea, în cei zece ani de domnie, a fost făcut din ordinul lui Ion Antonescu.
Acesta, din motive de tactică politică, a iniţiat, imediat după preluarea puterii, clarificarea unora din lovituri financiare ale lui Carol al II-lea, scop pentru care a instituit o comisie specială cu misiunea de a ancheta gestiunea secretarului general al Casei Regale şi condiţiile în care Carol obţinuse daruri, bunuri, bani şi proprietăţi. De la început, însă, comisia nu şi-a propus să ajungă prea departe; monarhia continua să existe cu noul rege Mihai I, iar girul său era necesar regimului antonescian.
Totuşi, în cele două luni de anchetă, au fost audiaţi Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Ion Rădulescu, administratorul bunurilor private ale fostului monarh, Radu Lobey, fost director de cabinet al lui Armand Călinescu, Dem Dobrescu, fost primar general al Capitalei, foşti miniştri, deputaţi, industriaşi, înalţi funcţionari de stat. După coroborarea depoziţiilor şi verificarea documentelor s-a întocmit un amplu raport, care a fost predat instanţei speciale de judecată, creată pe lângă Curtea de Casaţie.
………………………………………..
Primul motiv pentru arestarea si impuscarea lui Antonescu, cel mai mare patriot roman.
Dupa ce Carol a părăsit pentru totdeauna România în noaptea de 6-7 septembrie 1940, ANTONESCU a dat ordin sa se excute un complex si complet inventar al averii acumulate de Carol al II lea, scop pentru care a instituit o comisie speciala cu misiunea de a ancheta gestiunea secretarului general al Casei regale si conditiile in care Carol obtinuse daruri, bunuri, bani si proprietati, iar instanţa specială de judecată de pe lângă Curtea de Casaţie, prin Decizia nr.1 din 26 noiembrie 1941, a obligat pe Carol să restituie statului proprietăţile dobândite pe căi ilicite si să plătească statului român despăgubiri în valoare de 1.161.762.359 lei
În sinteză, Raportul ordonat de Antonescu cuprindea următoarele date:
Cap. I Daruri, avantaje şi subvenţii primite de la particulari Fostul suveran a primit de la particulari o serie de daruri şi avantaje prin care şi-a mărit, în mod considerabil, averea. Prin valoarea lor, toate aceste daruri au depăşit semnificaţia unor manifestări protocolare sau a unor mărturii de devotament şi afecţiune deosebită, devenind mijloace ilicite de îmbogăţire în dauna particularilor.
Astfel:
– de la Nicolae Malaxa a primit întregul său grajd pentru cai de curse în valoare de 2.000.000 lei; o colecţie de mărci de valoare de 5.000.000 lei; un tablou de N. Grigorescu; un tablou de Ştefan Luchian etc.;
-Max Auschnitt a plătit 6.000de lire sterline în vederea cumpărării unui armăsar de prăsilă pentru herghelia lui Carol al II-lea ;
-de la Societatea Reşiţa, în decurs de 3 ani, a primit suma de 150.000.000 lei;
– de la Armand Călinescu – o stemă a Frontului Renaşterii Naţionale, înconjurată cu pietre de valoare, costând 200.000 lei;
– de la C.F.R. – o plachetă de platină cu briliante şi rubine în valoare de 900.000 lei;
– de la Banca Naţională a României – suma de 81.000.000 lei pentru Federaţia Regală; 225 colecţii mari de monede jubiliare din aur, bătute cu prilejul împlinirii a 10 ani de domnie; 22 monede mari, 22 mijlocii şi 22 mici, emise cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Carol I;
– de la B.N.R. şi Ministerul Apărării Naţionale – 225.345 lei şi, respectiv, 689.684 lei pentru confecţionarea unui buzdugan; 24,575 kg. aur, în valoare de 5.652.963 lei pentru confecţionarea unui pahar, a unei farfurii şi a unei hărţi a României în relief.
Cap. II Comisia cerea fostului rege să restituie suma de 7.444.992 lei, reprezentând contravaloarea aurului sustras din stocul destinat acoperirii monedei.
– de la Societatea „Techirghiol” anexă a Băncii Marmorosch Blank et comp., a primit vila „Cetatea de nisip”, construită pe terenul statului 4,5 ha;
– de la Societatea „Lujani” – 435.000 de acţiuni, în valoare nominală de 217.500.000 lei;
– de la Banca Marmorosch Blank et comp. – 10.000 de acţiuni în valoare de 5.756.000 lei;
– de la „Societé Financiere Textile pour le France et l’ Etranger – 9.000 de acţiuni în valoare de 13.565.000 lei;
– de la Societatea „Astra-Vagoane” – 30.000 de acţiuni în valoare de 46.227.252 lei.În total, averea lui Carol al II-lea a fost sporită prin acţiuni fără plată cu 204.113.231 lei.
Ce a oferit Guvernul:
– pentru Castelul de la Scroviştea, Carol a obţinut de la guvern 69.000.000 lei pentru construirea de străzi, asanarea lacului din preajmă;
– 127.899.000 lei din fondul „Ordinea publică” pentru cumpărarea a două automobile de vânătoare; pentru plata pensiei unei foste metrese a tatălui Elenei Lupescu; pentru plata poliţiei personale a lui Ernest Urdăreanu; pentru plata unei rente în beneficiul actriţei Tatiana Grossu, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, care, pentru probleme de ordin sentimental, a trebuit să se stabilească la Paris, la insistenţele Elenei Lupescu;
– din proprietate a lui Carol al II-lea, iahtul „Luceafărul” a fost înscris în lista vaselor Marinei române, cheltuielile de întreţinere şi plata personalului, în valoare de 37.132.034 lei, fiind suportate de către stat.
Direcţia generală a P.T.T.: a oferit timbre româneşti şi străine şi a angajat un specialist, detaşat la Palat, pentru a aranja colecţia regelui, pentru care a cheltuit suma de 3.759.901 lei;
Carol a folosit plata abonamentelor în valoare de 6.784.838 lei, precum şi cea a convorbirilor telefonice în ţară şi în străinătate, de 17.963.648 lei, toate de la Societatea de telefoane.
Şi-a însuşit circa 6.000.000 lei, proveniţi din fondul „soldaţi” -depunerile soldaţilor în termen, detaşaţi la Palat, pentru ca la încheierea stagiului să plece cu o sumă de bani.
Tot pe cheltuiala statului s-au făcut amenajări la proprietatea regelui de la Băneasa, în valoare de 1.500.000 lei. La categoria „Diverse”Regia autonomă a C.F.R. a executat, pentru Casa Regală, un automotor regal pentru vânătoare, cu două remorci-platformă, în valoare de 2.000.000.lei, precum şi două vagoane frigorifice speciale pentru vânătoare de 9.900.000lei.
Prefectura Poliţiei Capitalei a oferit o echipă de gardieni, compusă din 18 membri şi un şef de secţie, cu misiune specială pe lângă casa Elenei Lupescu, începând din anul 1934; nu a perceput taxa de timbru, înregistrare şi impozit pentru maşinile Casei Regale; a executat la tipografia proprie diverse lucrări, registre şi imprimate, pentru care n-a perceput nici o sumă, în afară de costul hârtiei; în mai 1932 a furnizat Palatului o instalaţie completă de cinema, în valoare de 298.000 lei.
Direcţia Comercială a Pescăriilor nu a aplicat Casei Regale taxa de lux de 16,5% pentru livrările de icre negre, în sumă de 30.197 lei; în perioada 1936-1940 a oferit cantitatea de 328,236 kg. icre negre, pentru care nu s-au reţinut impozitele datorate statului în valoare de 76.017 lei; a predat gratuit Casei Regale icre negre în valoare de 6.482.000 lei.
Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei Statului a plătit lunar 10.000 lei, sub formă de diurnă, soţiei unui maior, mort la Jilava; a plătit 300.000 lei lunar lui Eugen Bianu pentru urmărirea lui B. Ştirbey.
Direcţia Generală a Pădurilor Statului a acordat lui Carol lemne, în valoare de 288.572 lei; în 1937 a efectuat, la Castelul de Vânătoare de la Lăpuşna, lucrări de 997.420 lei şi lucrări de înfrumuseţare la acelaşi castel în valoare de 1.097.914 lei.
Ministerul Sănătăţii şi Asigurărilor Sociale a dat Casei regale două aparate pentru efectuarea de radiografii în valoare de 1.130.000 lei.
Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a dat pentru castelul de vânătoare din Poiana Iţcani două vagoane de lemne de foc; a cheltuit 420.000 lei pentru reparaţii şi ameliorări la acelaşi castel.
Primăria municipiului Bucureşti a cumpărat colecţii de inele vechi şi diferite tablouri, cheltuind 925.000 lei, pe care le-a dăruit lui Carol al II-lea.
Primăria municipiului Ploieşti a oferit regelui produse petroliere de 425.961 lei.Carol a obţinut subvenţii din partea Statului în valoare totală de 125.337.805 lei pentru întreţinerea palatelor regale, transport de persoane şi materiale pe C.F.R., asigurarea tablourilor; numai pentru vânătorile regale,
Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a acordat subvenţii de 10.020.000 lei, iar pentru construirea grajdurilor din strada Virgiliu din Bucureşti, suma de 4.900.792 lei.
/////////////////////
Cap. III Sume a căror provenienţă nu s-a stabilit- două lăzi cu bani lichizi, în sumă de 110.850.000 lei, predată de E. Urdăreanu administratorului bunurilor private a lui Carol al II-lea; suma de 32.950.000 lei, transformată în dolari prin Banca naţională a României şi depusă la THE CHASE BANK din New York.
Deturnarea, din ordinul lui Carol al II-lea, a unor sume însemnate de bani din fondurile destinate de Guvern pentru construirea Palatului regal: 250.000.000 lei, destinaţi construirii de locuinţe pentru personalul Palatului; 44.851.810 lei, destinaţi construirii grajdurilor de la staţia de montă de la Mogoşoaia; 11.363.938 lei, destinaţi pentru diverse cheltuieli de întreţinere şi deplasări.
După intense corecţii, instanţa specială de judecată de pe lângă Curtea de Casaţie, prin Decizia nr.1 din 26 noiembrie 1941, a obligat pe Carol să restituie statului proprietăţile dobândite pe căi ilicite. De asemenea, el trebuia să plătească statului român despăgubiri în valoare de 1.161.762.359 lei. În această sumă nu intra contravaloarea celor 41 de tablouri din colecţia lăsată prin testament de Carol I , ca aceasta să rămână în ţară ca proprietate a Coroanei României, dar care au fost sustrase de Carol şi trecute peste graniţă. Suma de mai sus n-a fost achitată niciodată statului român, deoarece acesta părăsise România cu un an înainte.
Concluziile raportului întocmit de Comisie lasă să se vadă scopul cercetării întreprinse. „Fără îndoială, nu se poate afirma că statul a obţinut o reparaţie integrală a pagubelor suferite […] Ceea cea s-a cerut şi ceea ce s-a dat constituie numai drepturile pe care statul le-a putut reclama în temeiul unor probe indubitabile.” Chiar şi incomplete, concluziile comisiei de anchetă aveau menirea de a arăta cât de mult „valorau” declaraţiile lui Carol al II-lea privind spiritul de economie, de ordine şi legalitate care trebuia să anime pe toţi cetăţenii României. Moartea lui Carol al II-lea, în 1953, a declanşat cearta între urmaşii săi, privind moştenirea averii acestuia.
În ciuda medierii Caselor Regale europene, Mihai şi Carol Mircea Grigore (Lambrino) au evitat orice întâlnire, singurul dialog fiind cel purtat prin tribunale, intermediat prin avocaţi. Paul (Lambrino) de România, nepotul lui Carol al II-lea, în cartea sa „Carol al II-lea”, dezminte toate informaţiile referitoare la aşa-zisa avere a bunicului său. „Ani de zile – spune el – au circulat tot felul de poveşti în legătură cu milioanele depuse în bănci străine, cu tablouri de El Greco şi cu bani lichizi striviţi în valize. Principele Nicolae cita, în «Jurnalul» său, 30 milioane de dolari, confundându-le cu cele 50 milioane de dolari din fondurile româneşti, îngheţate în octombrie 1940 în Statele Unite, pentru a le împiedica să cadă în mâinile nemţilor. Este adevărat că, mai târziu, Carol şi-a revendicat drepturile asupra anumitor capitaluri depuse la Chase Manhattan Bank, dar n-a intrat în posesia lor decât cu mare greutate.
Articolul de mai jos a apărut, iniţial, în SANTINELA, nr. 1, 9 decembrie 2005, pag. 6-7.
Deşănţata propagandă promonarhistă s-a accentuat virulent în ultimii trei ani, ajungîndu-se până acolo încît, zilele trecute, premierul Călin Popescu Tăriceanu – din proprie iniţiativă sau, mai degrabă, sub influenţa promonarhiştilor din Guvern şi din Parlament, precum Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ şi Crin Antonescu-Vorbete, cei doi principali „liberali-monarhişti“ (sic) din P.N.L. – a lansat ipoteza ca România să revină la regimul monarhiei constituţionale, iar potenţialul rege să fie expiratul „rege“ Mihai I Trădătorul sau cineva dintre descendenţii săi colaterali.
Evident, eventuala opţiune pro-monarhică se va face printr-un „referendum naţional“, care va fi falsificat precum cel pentru revizuirea din 2003 a Constituţiei. Acesta să fie scopul abscons al „sistemului ticăloşit“, asupra căruia ne avertiza preşedintele Traian Băsescu?!
Aceste acţiuni extrem de periculoase pentru România republicană mă determină să republic acest material, spre a se vedea mai bine cît de mult a avansat clica de la Versoix în aproprierea averilor la care nu are nici un drept – în afară de „drepturile“ pe care, din solidaritate banditească, i le dă clicocraţia cleptocrată postdecembristă.
În ultimii ani, dar îndeosebi anul acesta, s-a vorbit şi s-a scris mult despre Mihai de Hohenzollern, ex-regele Mihai I sau aşa-zisul „rege Mihai I“.
Unul dintre subiectele principale, în ultima vreme, a fost problema promulgării legii speciale prin care i s-ar fi acordat o despăgubire de 30 de milioane de dolari. Dar, vorba aceea, „Baba cere mare, moşu-i dă ce are!“
Antecedente hohenzollerniene
Dar, pînă să comentăm semnificaţia acestei legi de despăgubire pur şi simplu imorale, este bine să facem o sinteză a ideilor expuse recent în presă, legate de nefericitul individ Mihai de Hohenzollern, pe care un parlament îmbuibat, inconştient sau oportunist – sau toate la un loc – vrea să-l fericească înverzindu-l… în dolărei – nici măcar în euro, deşi în Europa a trăit toată viaţa lui de bicisnic ante- şi postbelic.
S-o luăm cronologic şi rapid, căci hîrtia-i scumpă, iar timpu-i preţios.
După ce s-a prăpădit bunică-su’, regele Ferdinand I, a urmat regenţa lui Mihai, întrucît el era minor, iar Carol al II-lea, taică-su’ – sau, mai bine zis, presupusul său tată –, care ar fi trebuit să urmeze la tron, fusese tăiat de pe lista regală şi alungat din ţară din cauza a tot felul de mîrşăvii comise de el, nedemne de o odraslă regală, necum de viitorul Rege al României. Chiar dacă era o ţară de împrumut, România trebuia respectată măcar pentru averile pe care le agonisiseră de pe spinarea unui popor sărăcit. De aceea, familia regală l-a şters din nomenclatorul regal pe dezertorul Carol, i-a dat o traistă cu bani şi l-a exilat în Occident – el nemaiputînd fi un nomenclaturist regal, mai ales că el însuşi scrisese, cu mînuţa lui, că renunţă la tron. După ce dezertase şi fusese condamnat la moarte, nici nu mai putea fi rege, chiar dacă s-ar fi răzgîndit! De altfel, nici Carol al II-lea nu era fiul natural al lui Ferdinand, ci al colonelului Cocea, după cum sugera Adevărul din 10 mai 1896.
Se ştie că primul rege, Carol I de Hohenzollern, venise cu o valiză şi cu ce era pe el. De aceea a şi fost poreclit „Carol de Hopînţoale“, căci imediat a sărit în „Ţoale“ – adică în haine pricopsite, fiindcă deh!, devenise rege, avea o „curte“ şi trebuia ştaif, „pentru imagine“.
Toate bogăţiile pe care şi le-a agonisit dinastia din România a familiei Hohenzollern au fost trase din sudoarea poporului, nu din sponsorizarea ei de către liberalii care l-au adus în ţară sau alţi rechini ai regimului burghezo-moşieresc.
În realitate, pe lîngă averea particulară dobîndită pe diferite căi – de cele mai multe ori oneroase –, tot patrimoniul regal cunoscut sub denumirea „Domeniile regale“ sau „Domeniile Coroanei“ nu aparţinea familiei regale decît ca uzufruct, ca drept de folosinţă pe timpul vieţii – cînd capii ei deţineau rolul de regi –, el fiind proprietatea Statului Român.
Deci, referitor la această avere, actualul descendent al familiei regale nu are nici un drept. Deşi s-a scris şi s-a vorbit mult pe această temă, se pare că parlamentarii nu au studiat istoria la şcoală, dar nici acum nu citesc şi nu ascultă nimic. Ei au ajuns o maşină de vot stricată.
Dar să revenim la genitorii lui Mihai de Hopînţoale, denumit, şi acum, de unii intelectuali rataţi „Regele Mihai de România“, ca să fie şi ei pe lîngă cineva important, lîngă care să strălucească – sticlirea-ar ochii în cap de netrebnici, de lichele.
Carol al II-lea: adulterin, afemeiat, asasin, aventurier,
falsificator, dezertor, dictator, poltron, uzurpator
În timpul regenţei lui Mihai, deci cînd el nu era rege, dar potenţial ar fi putut să ajungă, d-l Carol Icsulea, odrasla regală care dezertase din Armata Română în timp de război – faptă pentru care unii mari politicieni şi patrioţi au propus să fie executat şi puţin a lipsit să nu se întîmple acest eveniment, care ar fi fost benefic României! –, acest Carol Icsulea, deci, hălăduia şi curvăsărea prin hotelurile şi cazinourile Europei Occidentale, tocînd banii primiţi ca rentă viageră din ţară, bani procuraţi din vînzarea grîului făcut cu trudă de ţăranii României în vremea cînd leul era o monedă forte în Europa – mai mare decît francul francez! După ce a terminat banii şi a ajuns dator-vîndut în special unor bancheri englezi, ce şi-a zis Carol Icsulea – care era un cetăţean oarecare, cu numele real de Carol Caraiman, nemaifăcînd parte din familia regală! –, gîndind în perspectivă, ca un analist politic de azi: „Hai să-mi trag şi un regat, că destul le-am tras-o unora p-acilea!“
Şi se întoarce cu un avion pus la dispoziţie de un bancher evreu, prieten al metresei lui, madame Lupeasca, fostă Wolf. Dar a aterizat pe furiş, fiindcă Turnul de control de la Băneasa nu i-ar fi dat „OK“-ul pentru aterizare – pe atunci nu exista Aeroportul Internaţional Henri Coandă, de la Otopeni, fiindcă nu se instaurase regimul socialist, republican, ca să construiască aşa ceva! Aşa că a aterizat, undeva în ţară, pe o mirişte de pe care ţăranii, grijulii, strînseseră bine paiele, iar locul era neted, bun pentru avionul lui Carol. Dar, trebuie să repet, nu mai era descendent regal, nu mai avea acest drept, ne şi făcuse de rîs în Europa şi în lume mai dihai decît ne compromit, acum, ţiganii care fac tot felul de crime în Europa Occidentală şi Centrală. Pretextul cu care venise era că ar fi avut el un testament inedit al lui tac-su’, prin care, chipurile, l-ar fi desemnat urmaş la tron. Pretinsul testament se dovedise a fi un fals, pe care liberalii l-au trecut sub tăcere! Totuşi, cu ajutorul acelei părţi sordide din clasa politică românească, ai cărei descendenţi – în frunte cu P.S.D. – aveau să-i aprobe, acum, o recompensă de 30 de milioane de dolari netrebnicului său fiu (oficial, pentru că se pare că mă-sa îl făcuse cu aghiotantul), respectivul Carol Icsulea se ridică în şa şi spune: „De azi eu sunt Regele României şi mă veţi numi Carol al II-lea!“. Deşi, reamintesc, România avea, în acel moment, un regent legitim – pe fi-su’! Carol al II-lea i-a uzurpat funcţia de rege a lui Mihai de Hohenzollern înainte ca acesta să ajungă pe postul respectiv, în condiţiile stipulate de Constituţia din 1923.
Ca o primă concluzie, trebuie să consemnez, cu îndreptăţire, că dezertorul-trădător trebuie să fie numit Carol al II-lea Uzurpatorul. Astfel, după ce fusese declasat şi alungat, se întoarce, se împacă formal cu adversarii şi… „pupat toţi Piaţa Independenţii“! Dar, preocupat să-şi întărească poziţia pentru a strînge avere şi a se destrăbăla în continuare, dă o lovitură de stat şi instaurează dictatura regală, numită şi carlistă: dizolvă Parlamentul şi partidele politice, înlătură democraţia, libertatea presei şi, cînd nu poate să-şi asocieze pe cineva la netrebniciile lui, îi asasinează – aşa cum a făcut cu Corneliu Zelea Codreanu şi cu alţi lideri ai Mişcării Legionare. Mai mult, se pare că Armand Călinescu a fost asasinat, şi el, tot din ordinul lui Carol al II-lea Uzurpatorul, după cum a relevat, recent, d-l dr. Şerban Milcoveanu.
Sigur, pentru a şterge impresia proastă de cartofor prin lupanarele Parisului, de client al „fetiţelor“ care îşi expun nurii în vitrină în Place de Pigale, şi-a schimbat look-ul şi a încercat să-şi facă un pedigri de bun român, căutîndu-şi o ascendenţă ilustră: „Voi fi un Brâncoveanu al culturii româneşti“, perora el la 15 august 1930, la Universitatea lui Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Şi tot aşa la 15 octombrie 1930, la Cluj, la 14 noiembrie 1930, la Caransebeş. Căci plecase în turneu cvasielectoral, ca să-şi făţuiască dictatura. Fireşte că-i era uşor să pozeze în Mecena al Culturii Române, deoarece banii îi lua tot de la poporul român. Dar toată această spoială de „cultură“ nu a reuşit să acopere depravarea funciară a familiei Hohenzollern, care se străduia să-i întreacă – sub aspectul promiscuităţii – pe „Regii blestemaţi“ ai Franţei.
Carol al II-lea Uzurpatorul: culturolog şi futurolog
La sfîrşitul unui deceniu de mîrşăvii, Carol al II-lea Uzurpatorul a mai adăugat una, de „adio“: ne-a pricopsit cu nătîngul de fi-su’ şi a spălat putina. Acesta este individul pe care, cu ocazia aducerii osemintelor lui în ţară, poetul-senator P.S.D. Adrian Păunescu ne invita să-l analizăm „cu luminile şi umbrele sale“. Istoria îl arată numai cu umbre şi încă groase! La fel, istoricul militar col. (r.) Mircea Dogaru îl laudă – vrînd să-l facă un fel de mic Nostradamus – repetînd că „a gîndit în perspectivă încă de tînăr“, că „a dat dovadă de o mare viziune, spunînd că vrea să fie lăsat să-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte el, fiindcă peste douăzeci de ani pe aici va fi republică!“ I-auzi brîul! Era un fel de futurolog avant la lettre. Prea puţine calităţi pozitive pentru o odraslă de rege – de fapt, doar această „prognoză“, care bate, recunosc, şi oracolul din Dămăroaia! Dar de cînd hedonismul, egoismul abject, dezertarea, trădarea, curvăsăria şi asasinatul politic fac casă bună cu patriotismul şi, în genere, cu moralitatea?! Carol al II-lea era urmaşul lui Ferdinand I Întregitorul, iar acest statut îi impunea o ţinută morală impecabilă. E ca şi cum am accepta – mutatis mutandis – că băiatul amator de droguri al lui Ion Ţiriac poate să facă ce vrea, fiindcă, vorba aia, „e banii lu’ tac-su’ şi face ce vrea cu ei“! E ridicol să i se ia apărarea nemernicului pe motiv că a anticipat transformarea ţării din regat în republică. Rolul era a apăra regatul, nu de a-l abandona, de a dezerta – ca apoi, să revină să-i culeagă beneficiile funcţiei de rege, după ce alţii au luptat în hecatomba numită Primul Război Mondial! Nu cumva Mircea Dogaru este din echipa lui Paul Lambrino, care, ca şi „Mihai de România“, îşi zice şi el, „Paul de România“?! De parcă România ar fi un judeţ, o provincie sau o moşie privată, ca să-şi spună, precum francezii, Charles d’Orléans, Alfred de Vigny sau Alexandre de Marenches! Culmea nesimţirii, impostorii şi-au trecut în paşapoarte aceste „nume“ şi, culmea slugărniciei guvernelor republicane, le-au fost acceptate!
Apropo de Dămăroaia! Ştiţi de unde vine acest nume? Tot de la politica „culturală“ a lui Carol al II-lea Uzurpatorul. Într-adevăr, în acea suburbie a Bucureştilor exista o vilă care era „cuibuşorul de nebunii“ în care Carol al II-lea o „cultiva“ pe amanta sa constantă, de suflet, de aşternut şi de afaceri, Elena Lupescu-Wolf. Lumea „bună“ ştia că în acea vilă este plasată la dame du roi. Cu timpul, şi vecinii localului, care nu erau aşa şcoliţi la Paris şi nici măcar ca Bestia Brucan, au auzit că acolo trăia o metresă, „damă a regelui“, şi s-au franţuzit şi ei zicînd o „damă a roa“. Şi locuitorii de atunci au început să indice localul ca fiind la „dămăroaia“ – adică la „dama regelui“, „amanta regelui“. Aşadar, „dămăroaia“ este forma coruptă în româneşte a expresiei franţuzeşti dame du roi. Este acelaşi tip de corupere pe care, după cinci decenii, aveau să-l comită ţiganii cu business: în englezeasca lor de port, au transformat cuvîntul „străinesc“ în „neologismul“ ţigănesc „bişniţă“. De aici, prin incultura şi inconştienţa ziariştilor de mîna a doua, a ajuns în presă şi, apoi, chiar în limbajul parlamentarilor! La fel, atunci, acum o jumătate de secol, denumirea s-a extins de la local la localitate: la „Dămăroaia“. Şi astfel curvarul Carol al II-lea Asasinul a îmbogăţit nomenclatorul toponimic, dacă alte contribuţii majore la cultură nu are, direct – exceptînd faptul că el a instituit „cultul personalităţii“, prin lichelismul indus unor importanţi scriitori. Şi nici la descendenţi nu a fost mai strălucit. La plecare ne-a lăsat acest cadou otrăvit, „regele Mihai I“.
Mihai I Uzurpatul nu a avut legitimitate ca rege
Dacă pînă în 1940 fusese un adevărat dictator, la ultimatumul Uniunii Sovietice din 26 iunie 1940, laş ca totdeauna, Carol al II-lea Dezertorul a cerut votul Consiliului de Coroană, pe care nu dăduse, pînă atunci, doi bani, şi a ordonat Armatei Române retragerea fără luptă! Astfel, a ratat unica ocazie de a intra în Istoria României ca un apărător al gliei strămoşeşti. De fapt, s-a temut să nu se afle prea multe despre escrocheriile afacerii Skoda şi escrocheriile cu furnituri militare, prin care s-au îmbogăţit cîţiva rechini – inclusiv Carol al II-lea Asasinul –, iar Armata a rămas fără armament şi echipament de război.
Apoi, Carol al II-lea a aruncat răspunderea pe umerii generalului Ion Antonescu, pe care l-a chemat, din arestul la domiciliu pe care i-l fixase tot el, să preia conducerea statului. În mod întemeiat, în contextul politico-economic intern şi internaţional, Ion Antonescu a acceptat acest post de sacrificiu cu condiţia să conducă manu militari, deci tot ca un dictator. În condiţiile de atunci, cu o clasă politică impotentă şi venală, nici nu se putea altfel. După care Carol al II-lea Uzurpatorul a şters-o englezeşte, tot în Occident. Nu înainte de a mai face o ilegalitate. A aruncat răspunderea regalităţii – pe care şi-o apropriase la venirea pe furiş în ţară – pe umerii firavi şi pe mintea şi mai firavă a fiului său, Mihai Uzurpatul. Dar nu prin înscăunarea lui ca rege, ci prin delegarea atributelor regale de către Carol cel Laş, care atribute erau şi ele, cum am relevat, însuşite prin uzurpare. Aşadar, după ce îi uzurpase locul în timpul regenţei, îi ceda, acum locul de rege, prin delegaţie, în condiţiile în care dictatura carlistă s-a prelungit direct în dictatura antonesciană.
A doua concluzie, aşa-zisul Rege Mihai I nu a fost niciodată „uns“ ca rege. Aşa-zisul „rege“ Mihai I nu a avut legitimitate ca rege, deoarece Parlamentul fusese dizolvat, Constituţia democratică din 1923 înlocuită cu Constituţia carlistă, iar partidele politice desfiinţate. România era, totuşi, monarhie constituţională. Lui i-a fost predat postul de rege tocmai de către Uzurpator şi a fost menţinut şi tratat ca rege de generalul Ion Antonescu doar pentru recuzită, fiindcă avea nevoie de o glazură de autoritate regală formală pentru a-şi întări autoritatea dobîndită intempestiv şi a conduce mai bine cu ajutorul decretelor „regale“.
„Regele“ Mihai I: un nimeni în tinereţe, un cadavru viu la bătrîneţe
Marioneta numită în epocă „Regele Mihai I al României“ a apărut pe timbre, a apărut pe monede, a semnat decretele regale pe care i le băga sub nas generalul Ion Antonescu, dar el nu era, din punct de vedere juridic, rege. Era un fel de paspartu pentru Ion Antonescu. Acesta s-a folosit de el ca să-l facă mareşal, spre a-şi spori autoritatea şi a putea contracara autoritatea mareşalilor Armatei – deci, mai mari în grad ca el, care era doar general! –, care nu voiau ca România să continue războiul dincolo de Transnistria din considerente geostrategice politico-militare. De altfel, şi Mihai I Uzurpatul era „mareşal“, în virtutea titulaturii sale. Avea şi uniformă, avea şi protocol, dar, din punct de vedere intelectual, militar şi politic era un zero, un NIMENI!
Stalin nu îl băga în seamă, ci, ca şi Hitler – care spusese despre „regele Mihai“ că „este mai prost decît cizmele pe care le poartă“ (sic) –, îl băga… undeva de unde nu trebuia să fi ieşit. De aceea, Stalin nu trata problema armistiţiului cu „Regele Mihai I“, ci numai cu Mareşalul Ion Antonescu, care se autointitulase şi era, efectiv, „Şeful Statului şi al Armatei“. Aşadar, cînd, în faimoasa „Proclamaţie către ţară“, „Regele Mihai I“ a pretins că a încheiat armistiţiul cu Aliaţii, a minţit Armata şi Poporul cu bună ştiinţă – cu consecinţele tragice pe care le ştim şi le suportăm inclusiv acum.
A treia concluzie, pentru că a provocat evenimentul de la 23 august 1944, aşa-zisul „Rege Mihai I“ nu poate fi considerat decît ca trădător al Neamului şi al Armatei, împreună cu clica sa, numită, atunci, „Camarila regală“, iar acum, pompos, „Casa regală“. Dacă, prin reducere la absurd, îi atribuim şi lui un rol major, atunci trebuie ca toate relele care i se pun, azi, în cîrca Mareşalului Ion Antonescu, să-i fie imputate, în primul rînd, „regelui Mihai I“, căci era Regele. De exemplu, decretele „antievreieşti“, de care fac atîta caz, acum, sioniştii, au fost semnate de „Maiestatea sa Rege Mihai I“. De ce nu îl încriminează impostorii ca alde Elie Wiesel şi Radu Ioanid şi pe „Maiestatea sa Rege Mihai I“, ca să i ceară şi lui bani?! Se aşteaptau, cumva, să promulge preşedinte României legea cu cele 30 de milioane de dolărei, statul român să-i verse banii în contul din Elveţia, iar de acolo, să-i revendice Consiliul Mondial Evreiesc?! Ar fi posibil, mai ales că, după Germania, au scuturat şi Elveţia de cîteva zeci de miliarde de dolari în escrocheria cu holocash-ul. Sau îl iartă pentru că tac-su’, Carol al II-lea Adulterinul, a avut-o ca amantă principală pe jidanca Elena Lupescu-Wolf, iar după ce va fi intrat în posesia mangoţilor şi a terenurilor, îi va cere alte concesii politice, în plus faţă de cele acordate de xenocraţii care, din nou, ne conduc?!
Dar chiar dacă admitem că Mihai I Uzurpatul era rege de facto, deşi nu era de jure, pentru că a instituit tragedia naţională de la 23 august 1944, tot trădător rămîne şi este suficientă măcar această singură vină nu numai pentru a nu-i da nici un dolar şi nici doi metri pătraţi de pămînt pentru mormînt, dar, dimpotrivă, trebuie să îi dăm o haină vărgată „pentru crime împotriva poporului român“.
Vina pentru cei 160.000 de militari luaţi prizonieri de sovietici pînă la 14 septembrie 1944 şi dispăruţi în Siberia, vina pentru cei aproape 170.000 de militari morţi pe frontul de Vest, vina pentru sovietizarea României şi pentru toate tragediile care i-au urmat – pierderea Sudului Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, a Insulei Şerpilor, spolierea ţării prin sovromuri, distrugerea elitei intelectuale, militare şi politice româneşti la Canal şi în închisorile administrate de Securitatea condusă exclusiv de judeo-bolşevicii veniţi pe tancurile sovietice etc., etc., pentru toate acestea este vinovat în exclusivitate „Maiestatea sa Rege Mihai I“. Deci, lui nu trebuie să-i dăm nici un dolar, nici o casă, nici o palmă de pămînt, ci trebuie condamnat pentru crime de război şi înaltă trădare de ţară.
Din 1947, de cînd a abdicat, pînă în 1990, nu i-a auzit nimeni vocea în apărarea României. A fost, efectiv, un cadavru politic viu. De altfel, tocmai de aceea, acum, e singurul supravieţuitor dintre personalităţile politice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial: fiindcă ceilalţi şi-au trăit intens viaţa şi s-au consumat fizic şi psihic, pe cînd el a vegetat ca o legumă la Versoix, în Elveţia. Consumînd energie puţină, evident că a dus-o pînă acum. Dar să sperăm că nu o mai duce mult.
Gogoriţa lui Mihai I Trădătorul: scurtarea războiului cu şase luni
În manualele de istorie din socialism, făcute de iudeo-cominternişti, falsificîndu-se şi preamărindu-se trădarea de ţară de la 23 august 1944, se prezenta ca piesă forte faptul că, prin întoarcerea armelor contra Germaniei hitleriste, România a fost a patra putere militară de partea Aliaţilor şi, prin aceasta, a scurtat războiul cu şase luni. De curînd, a început să debiteze gogoriţa aceasta cu scurtarea inclusiv Mihai I Trădătorul. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. La Conferinţa de pace, România a fost tratată ca stat învins, nu i s-a recunoscut nici o contribuţie militară – deşi a fost, realmente, a patra forţă economică şi armată cobeligerantă – şi, în plus, i-au fost impuse enorme despăgubiri de război către Aliaţi, în special către U.R.S.S., agresorul din iunie 1940 – cu care România fusese în război încă de atunci! Ce a făcut „Maiestatea sa Rege Mihai I“ pentru ca România să obţină tratamentul cuvenit, de cobeligerant?! Nimic, fiindcă era un nimeni şi ca politician şi ca intelect. (De fapt, la vremea aia lui îi mirosea a catrinţă şi voia să se însoare – asta era preocuparea sa principală, nu soarta ţării.) Cît despre scurtarea războiului cu şase luni, şi asta, da!, s-a făcut, dar în favoarea U.R.S.S., nu a României! Deoarece contează şi perspectiva din care privim lucrurile: din Vest sau din Est? Pentru că Stalin i-a dat cadou un avion şi decoraţia Pobeda, neisprăvitul de „Mihai I“ încă priveşte lucrurile din perspectiva U.R.S.S. Or, din Vest, lucrurile se văd, fireşte, exact invers.
Într-adevăr, imediat după încheierea războiului, generalul Allen F. Brooke, şeful Statului Major Imperial al Armatei Britanice, avea să facă un adevărat reproş României: „Prin actul de la 23 august 1944, România a deschis ruşilor larg porţile şi a contribuit la ocuparea unei jumătăţi din Europa de către ruşi. Dacă România ar mai fi rezistat, Aliaţii anglo-americani ar fi putut înainta adânc spre răsăritul Europei“ (vezi Ioan Şuţa, Geo Stroe, DREPTATE ROMÂNIEI!, Editura Tempus, ed. 2003, pag. 122; ed. 2007, pag. 180). Altfel spus, înaltul demnitar englez considera că ocupaţia sovietică şi instalarea comunismului în Europa Centrală şi de Est constituie consecinţa faptului că România nu a rezistat şi a capitulat prea devreme – ca urmare a trădării şi arestării Mareşalului de către regele Mihai I Trădătorul. Pentru că scurtarea războiului cu şase luni a facilitat ajungerea U.R.S.S. chiar până la Berlin şi sovietizarea a jumătate din Europa. Ceea ce occidentalii nu voiau cu nici un preţ să se întâmple. De fapt, aşa cum deducem din cuvintele şefului Statului Major Imperial, Perfidul Albion ar fi vrut să se menţină această rezistenţă îndeosebi cu preţul jertfei românilor, care s-ar fi apărat energic pe Carpaţi, ei ştiind că Rusia Sovietică nu le aduce nimic bun. Dimpotrivă. Altfel spus, după ce, în preziua războiului, Franţa, Anglia şi S.U.A. au lăsat România la cheremul lui Hitler şi al lui Stalin – concretizat în Pactul Ribbentrop-Molotov, ale cărui efecte odioase România le suportă şi acum! –, după înfrângerea Germaniei găsesc tot România vinovată de faptul că a întors armele contra nemţilor prea devreme!!! Oricum, din opinia generalului Allen F. Brooke, reiese, implicit, că, în esenţă, Anglia a regretat – tardiv e-adevărat – scoaterea din joc a Mareşalului Ion Antonescu. Dar, din păcate numai România a avut de suferit.
Totuşi, pentru înţelegerea deplină a valorii politice şi strategice a acţiunilor Mareşalului Antonescu şi, totodată, a nimicniciei, rapacităţii şi perfidiei acestui Mihai de Hopînţoale, trebuie reţinut un paradox ascuns cu străşnicie de către detractorii români şi neromâni, interni şi externi ai Mareşalului, de către cominterniştii de ieri şi urmaşii lor de azi, camuflaţi în „europenişti“, ca alde Vladimir Tismăneanu, Andrei Oişteanu, Muia Benjamin, Jean Ancel ş.a. (toţi „români“ verzi!): Stalin – care nu era prost, cum îl prezintă unii, şi care avea şi consilieri deştepţi – i-a propus Mareşalului Antonescu condiţii mult mai bune de armistiţiu decât Aliaţii occidentali (fapt recunoscut şi de Iuliu Maniu) tocmai ca să îl atragă şi să iasă din războiul contra U.R.S.S. şi, eventual, să lupte contra Germaniei – caz în care U.R.S.S. urma să înainteze mult mai rapid, căci ar fi ocolit România, cu fortificaţiile sale naturale şi/sau construite. Asta spre deosebire de anglo-americani, care, paradoxal, i-au impus condiţii absolut inacceptabile: în esenţă, ei vehiculau tîmpenia criminală a lui F. D. Roosevelt, „capitularea necondiţionată“, din cauza cărei s-a şi prelungit atît de mult războiul! Dar paradoxul este doar aparent, căci se înscrie în logica occidentalilor, dezvăluită implicit, ulterior, de generalul Allen F. Brooke: ei voiau ca Mareşalul Ion Antonescu să nu iasă din războiul contra sovieticilor tocmai spre a-i împiedica, pe cât era posibil, să înainteze prea repede spre Vest, extinzîndu-şi, astfel, zona lor de ocupaţie, în detrimentul celei anglo-americane. Să ne mai mirăm că, acum, xenocraţia care conduce România îl tratează cu atîta deferenţă pe ex-„regele“ Mihai I Trădătorul?!
A patra concluzie este că legea pentru cele 30 de milioane de dolari, bani peşin – pe lîngă proprietăţile în natură, care valorează mult mai mult, nu doar pecuniar, ci şi politic – constituie cei „30 de arginţi“: acesta este preţul trădării din 23 august 1944, pe care abia acum pot să i-l plătească.
Trebuie să relev că 30 de milioane de dolari înseamnă aproximativ jumătate din suma care ar trebui plătită celor care au depus bani, în Socialism, să-şi cumpere autoturism, dar au fost fraudaţi de statul post-decembrist şi duşi cu vorba, că nu se găsesc bani! Dar, pentru un trădător ca „regele Mihai“ cum de se găsesc?! Şi pentru ce?! Căci nu are nici un merit! Eu le sugerez celor care au fost păgubiţi de stat în afacerea cu autoturismele, celor păgubiţi în escrocheria F.N.I. şi altor asemenea nefericiţi, precum sinistraţii inundaţiilor sau, recent, profesorii, să-şi unească nemulţumirile şi interesele, să vină la guvern şi să protesteze, tot mai viguros – iniţial într-o intifadă autohtonă –, pînă li se repară pagubele, începînd cu anularea legii-cadou către neisprăvita sa „maiestate Mihai I de Hopînţoale“ şi alocarea sumei respective celor care au depus bani pentru autoturism.
Români deştepţi! Nu vă lăsaţi prostiţi de o clasă politică venală, incultă şi rapace asemenea „regelui“ fără regat Mihai de Hopînţoale. Cu această ocazie cereţi promulgarea unei legi ca în Grecia sau Italia, în virtutea căreia fostele familii regale şi descendenţii acestora nici nu voie să intre în ţară. La fel trebuie procedat şi cu indivizi de teapa „regelui Mihai“: trebuie dat afară din ţară, căci a venit la jefuit şi a reintrat, deja, în „tagma jefuitorilor“, cum spunea Tudor Vladimirescu! Hoţii sus-puşi din ţară, care ne-au jefuit pînă acum, îi dau şi lui o parte din furt, ca să pară „democraţi“, dar, prin asta, nu fac decît să legifereze inclusiv furturile lor de pînă acum! De aceea au şi revizuit Constituţia! Dar, în primul rînd, acum, să nu-i mai dea lui nici un dolar, nici un ban şi nici o proprietate mobilă sau imobilă, funciară sau altfel, fiindcă nu are nici un drept de acest gen. Singurul lui drept este la o zeghe vărgată şi cît mai călduroasă, căci vine iarna grea. Oricum, cele 30 de milioane de dolari, averile care i-ai fost date, deja, şi cele care îi vor mai fi date nu sunt pentru el – căci nu o mai duce mult –, ci pentru paraşutele lui. Dacă, de bine de rău, el a fost o figură – minoră ca valoare pozitivă, dar majoră ca trădare – a Istoriei noastre, individele astea chiar că nu au nici măcar meritul să le pomenim în vreun fel. Or, toată averea pe care o revendică – din care, deja, a primit prea mult şi, de aceea, trebuie luată înapoi – le va rămîne acestor neisprăvite, care-i seamănă. E-adevărat, legea a fost respinsă, recent, de Camera Deputaţilor, ca neconstituţională. Dar asta nu-i decît o temporizare, căci hienele aşteaptă să-şi ia revanşa. Deja au reînceput să ceară alte proprietăţi.
Români sărăciţi şi nefericiţi! Din cauza unor hrăpăreţi ca aşa-zisul „Mihai I“ şi ca parlamentarii care au iniţiat şi au votat legea asta scelerată aţi decăzut, o duceţi rău şi o veţi duce şi mai rău.
Români viteji! Nu aşteptaţi comemorarea unui secol de la Răscoala din 1907. Pregătiţi-vă de-acum! Pregătiţi-vă să ne recuperăm averea noastră, a poporului, agonisită cu mari sacrificii în cinzeci de ani şi jefuită rapid în 15 ani, prin „Reformă“, de hoţi ca alde „regele Mihai“, „regele Cioabă“ şi de „republicani“ ca Sorin Beraru, Alexandru Bitner, Frank Priplata, Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, Viorel Hrebenciuc, Şerban Mihăilescu-Şpagă şi alţi investitori „strategici“ alogeni sau autohtoni!
Români, treziţi-vă şi treceţi la contraatac: la Contra-Reformă! Articole preluate de pehttp://regelemihaijefuitorsitortionar.wordpress.com/